Plângere penală la CNA după concursul pentru șefia Apă-Canal Cahul. Un candidat cere investigarea membrilor Consiliului de Administrație

Plângere penală la CNA după concursul pentru șefia Apă-Canal Cahul. Un candidat cere investigarea membrilor Consiliului de Administrație

La două zile după desemnarea lui Vladimir Moldovanu în funcția de director general al S.A. „Apă-Canal Cahul”, unul dintre contracandidați, Iurie Cebotari, a depus o plângere penală la Centrul Național Anticorupție (CNA), solicitând investigarea membrilor Consiliului de Administrație care au votat în favoarea acestuia. 

În documentul adresat Direcției Generale Teritoriale „Sud” a CNA, Cebotari susține că membrii Consiliului ar fi desemnat câștigătorul concursului în pofida faptului că ar fi fost informați anterior despre existența unor impedimente juridice privind eligibilitatea candidatului. Acesta solicită verificarea eventualelor fapte de abuz de serviciu și favorizare intenționată a unui candidat care, în opinia sa, nu ar fi întrunit condițiile legale pentru ocuparea funcției.

Potrivit plângerii, concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Apă-Canal Cahul” a fost lansat la 1 iulie 2026, iar la acesta au participat patru candidați. Cebotari afirmă că, la 3 august, înainte de examinarea dosarelor, a informat în scris Consiliul despre existența unei hotărâri judecătorești de condamnare în privința lui Vladimir Moldovanu și despre pedeapsa complementară aplicată acestuia.

Acesta susține că, în pofida informațiilor prezentate, la ședința din 11 august, cinci dintre cei șapte membri ai Consiliului au votat pentru desemnarea lui Moldovanu în funcția de director general. 

În sesizare, Cebotari invocă sentința Judecătoriei Cahul din 9 septembrie 2022 și decizia Curții de Apel Cahul din 11 aprilie 2023, potrivit cărora Vladimir Moldovanu a fost recunoscut vinovat de comiterea unei infracțiuni prevăzute de art. 191 alin. (2) Cod penal. Autorul plângerii susține că instanța de apel a menținut obligația executării pedepsei complementare privind interdicția de a ocupa funcții publice și funcții de demnitate publică pentru o perioadă de 4 ani și 11 luni. 

Totodată, Cebotari solicită CNA să stabilească dacă, la data concursului și la momentul unei eventuale semnări a contractului individual de muncă, candidatul avea antecedente penale nestinse și dacă îndeplinea condițiile prevăzute de Legea privind societățile pe acțiuni.

În plângere, Iurie Cebotari solicită CNA să ridice procesul-verbal al ședinței Consiliului din 11 august, dosarele tuturor candidaților, declarația pe proprie răspundere depusă de Vladimir Moldovanu, precum și să obțină cazierul judiciar detaliat și informații privind executarea pedepsei complementare. De asemenea, acesta cere audierea membrilor Consiliului, a lui Vladimir Moldovanu și verificarea eventualelor conflicte de interese sau relații de afiliere între membrii Consiliului și candidatul desemnat câștigător.

Autorul sesizării solicită examinarea cazului, argumentând că, potrivit informațiilor publice, Vladimir Moldovanu urmează să prezinte documentele necesare în termen de 30 de zile, după care ar putea fi încheiat contractul individual de muncă. În opinia sa, clarificarea situației juridice înainte de semnarea contractului este necesară pentru a evita eventuale consecințe juridice și patrimoniale asupra societății.

În plângerea depusă la CNA, Iurie Cebotari solicită și audierea tuturor membrilor Consiliului de Administrație al S.A. „Apă-Canal Cahul”, care au participat la procedura de selectare a directorului general.

Din componența Consiliului de Administrație fac parte:

  • Anton Vrabie;
  • Valeriu Secrieru;
  • Ion Ștefăniță;
  • Pavel Maximenco;
  • Anatol Gorea – președintele Consiliului;
  • Natalia Bînzari;
  • Alexandru Tolocenco.

În sesizare, Cebotari solicită ca anchetatorii să stabilească modul în care a votat fiecare membru al Consiliului, ce documente au avut la dispoziție înaintea votului, dacă au luat cunoștință de sesizarea și actele prezentate anterior concursului, dacă au solicitat verificări suplimentare privind eligibilitatea candidatului și dacă au existat eventuale conflicte de interese sau influențe exercitate asupra procesului decizional.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru