Preotul Maxim Melinti a evocat, într-o postare publicată pe Facebook, viața și martiriul Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (Alexandru Baltaga), unul dintre reprezentanții clerului basarabean care a votat Unirea Basarabiei cu România în 1918. Autorul postării pune accent pe alegerea preotului de a rămâne alături de credincioșii săi după instaurarea regimului sovietic, deși familia sa se refugiase în România.
În postarea intitulată „Părintele Alexandru Baltaga – preotul care nu și-a părăsit turma”, preotul Maxim Melinti amintește principalele momente din viața și activitatea clericului basarabean, care a slujit timp de peste cinci decenii la Călărași.
Potrivit autorului postării, Alexandru Baltaga s-a născut în anul 1861, într-o familie de preot, iar activitatea sa pastorală s-a întins pe aproape 55 de ani.
„Istoria Bisericii din Basarabia păstrează numele părintelui Alexandru Baltaga (1861–1941) printre cei mai luminoși păstori ai neamului nostru”, scrie preotul Maxim Melinti.
Activitatea lui Alexandru Baltaga a depășit, însă, limitele parohiei. Conform postării, acesta s-a implicat în dezvoltarea învățământului religios, în organizarea vieții bisericești și în consolidarea preoțimii basarabene. De asemenea, alături de viitorul Mitropolit al Basarabiei Gurie Grosu și de preotul Constantin Popovici, a contribuit la redeschiderea Tipografiei Eparhiale pentru tipărirea cărților în limba română.
A votat Unirea Basarabiei cu România
Unul dintre momentele importante ale activității sale publice a avut loc în anul 1918, când Alexandru Baltaga, în calitate de reprezentant al clerului în Sfatul Țării, a votat Unirea Basarabiei cu România.
Informația este consemnată și de Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române, care notează că Baltaga a fost reprezentantul clerului în Sfatul Țării și că activitatea sa în sprijinul identității românești avea să devină ulterior unul dintre motivele persecuției sale de către autoritățile sovietice.
Potrivit postării preotului Maxim Melinti, Alexandru Baltaga a înființat școli, a organizat pelerinaje și și-a continuat activitatea pastorală inclusiv în perioade marcate de război, foamete și epidemii.
A ales să rămână alături de credincioșii săi
Un loc aparte în relatarea preotului Maxim Melinti îl ocupă decizia lui Alexandru Baltaga de a nu părăsi Basarabia după instaurarea regimului sovietic.
În timp ce familia sa s-a refugiat în România, preotul a ales să rămână alături de comunitatea pe care o păstorea la Călărași. Autorul postării prezintă această alegere drept una dintre cele mai puternice mărturii ale devotamentului său pastoral.
Alexandru Baltaga a fost ridicat de organele sovietice în anul 1940. Sursele Patriarhiei Române precizează că, la 31 august 1940, reprezentanții NKVD au venit după el în timp ce slujea Sfânta Liturghie, iar preotul a refuzat să plece înainte de încheierea slujbei. Ulterior, a fost dus la Chișinău și anchetat.
În postarea sa, preotul Maxim Melinti amintește și mărturia despre unul dintre schimburile de replici din timpul anchetelor. Întrebat de anchetatori să le arate Dumnezeul în care crede, Baltaga ar fi răspuns: „Atunci când tu îmi arăți mintea ta, atunci ți-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!”.
Această relatare apare și în sursele Basilica, fiind atribuită mărturiilor rudelor preotului despre perioada anchetelor sovietice.
Alexandru Baltaga a fost deportat la Kazan, unde a murit la 7 august 1941, la vârsta de 80 de ani.
Canonizat cu numele Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia
În postarea sa, preotul Maxim Melinti amintește și canonizarea protoiereului Alexandru Baltaga. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința din 11–12 iulie 2024, canonizarea acestuia cu titulatura Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, stabilind ziua de 8 august pentru cinstirea sa.
În august 2025, prima pomenire de după proclamarea locală a canonizării a avut loc chiar la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călărași, unde Alexandru Baltaga slujise timp de 54 de ani.
Pentru preotul Maxim Melinti, destinul Sfântului Alexandru din Basarabia reprezintă, înainte de toate, o lecție despre responsabilitatea unui păstor față de comunitatea sa.
„Deși avea posibilitatea să se refugieze împreună cu familia în România, el a ales să rămână în mijlocul credincioșilor din Călărași, împărtășindu-le suferința și asumându-și până la capăt slujirea încredințată de Hristos”, subliniază autorul postării.
