piatasud.md

Omor la Vadul lui Isac. Un bătrîn ar fi împușcat o femeie de 24 de ani. Motivul - i-ar fi luat 200 de lei

Omor la Vadul lui Isac. Un bătrîn ar fi împușcat o femeie de 24 de ani. Motivul - i-ar fi luat 200 de lei

Astăzi, în jurul orelor 16:27, polițiștii din Cahul au fost sesizat de un locuitor al satului Vadul lui Isac, care a comunicat că soția sa, în vârstă de 24 de ani, a fost împușcată de un bărbat în vârstă de 84 de ani.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupul de urmărire penală. In cadrul acțiunilor polițiștii au stabilit că, în dimineața zilei de astăzi, victima a mers acasă la suspect, unchiul soțului, iar între aceștia s-a iscat o ceartă, bărbatul invocând că femeia i-ar fi luat din domiciliu 200 de lei.

Femeia a iesit din ogradă, iar bărbatul și-a luat arma de vânătoare, s-a dus după ea și a efectuat o împușcătură în directia ei, în consecință a survenit decesul.

Ulterior, bărbatul s-a împușcat în regiunea gâtului. Acesta a fost transportat la spitalul raional din Cahul, în stare gravă.

Arma de vânătoare de model TOZ -63,c-16 t-2 190977 o deținea legal.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art.145, alin. (1) Cod Penal al RM „Omor intenţionat”. Persoana culpabilă de asemenea infracțiune se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru