Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Cahul au reușit să împiedice introducerea ilegală a unui autoturism în Republica Moldova, după ce au descoperit o tentativă de substituire a documentelor și a plăcuțelor de înmatriculare. Incidentul a avut loc recent, când un bărbat de 38 de ani, cu dublă cetățenie (Moldova/Bulgaria), s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui Volkswagen Passat cu numere de înmatriculare moldovenești.
Comportamentul ezitant al șoferului a atras atenția polițiștilor, care au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, s-a constatat că numărul de identificare al vehiculului (VIN) nu corespundea cu datele din certificatul de înmatriculare. În plus, în torpedoul mașinii au fost găsite documente originale emise de autoritățile germane, ascunse intenționat.
Bărbatul a recunoscut că deține un autoturism similar în Republica Moldova, dar nefuncțional, încercând să aplice metoda frauduloasă a „automobilelor gemene”. Vehiculul a fost confiscat și va rămâne la sediul Sectorului Poliției de Frontieră „Cahul” până la finalizarea anchetei.
Poliția de Frontieră atrage atenția cetățenilor asupra importanței verificării autenticității documentelor și numerelor de înmatriculare atunci când achiziționează vehicule din străinătate, avertizând că orice tentativă de fraudă poate duce la răspunderea penală și confiscarea autoturismului.