Când trebuie introdusă apa în alimentația bebelușului? Vezi opinia medicului pediatru
Toți părinții își doresc ca micuțul lor să fie sănătos și bine hidratat. Dar când este momentul potrivit să introducem apa în alimentația bebelușului?
În cadrul emisiunii inCERC marca ziuadeazi.md, medicul rezident pediatru din Cahul, Andriana Zagorschi, a răspuns la această întrebare.
Așadar, medicul a afirmat că apa se introduce în alimentația bebelușului odată cu începerea diversificării. Respectiv, dacă la 6 luni, așa cum ar fi ideal, se începe diversificarea copilului, imediat atunci se recomandă și consumul de apă. Acest lucru se poate face și la 4-5 luni, doar cu condiția că diversificarea a început tot atunci.
Totodată, medicul a mai precizat că în cazul copiilor hrăniți cu lapte praf, se recomandă 1-2 lingurițe de apă între mese, fiindcă compoziția lui este mult mai grea pentru digestie.
În cazul alimentării exclusiv la sân a bebelușului, dat fiind faptul că laptele matern conține 70% apă, nu este recomandat și consumul separat al apei. Acest lucru se face doar după ce s-a început diversificarea.
La întrebarea ,,ce fel de apă oferim bebelușului – plată, fiartă sau răcită?”, medicul a răspuns că în niciun caz apă fiartă nu trebuie de oferit celor mici. Apa fiartă este o apă ,,moartă”, care după spusele expertei, conține 0 minerale și nutrienți . De aceea, cea mai bună soluție ar fi să oferim copiilor apă filtrată sau chiar cea din comerț, decât apă fiartă.
Mai multe informații utile despre maternitate vedeți în interviul de mai jos.