Fermier din Cahul: Proiectul EU4Cahul mi-a dat ani din viață //VIDEO
Victor este beneficiar a unui grant de 25 000 euro în cadrul proiectului EU4Cahul. Va construi o seră la cheie cu sistem de irigare și sistem de încălzire.
„A fost așa o revelație pentru mine. Am zis: dă să vedem dacă o să meargă și am avut norocul să fiu în rândul beneficiarilor în cadrul proiectului „EU4Cahul” Este un proiect în derulare, să sperăm că până la finele anului vom finisa toate lucrările pentru construcția acestei sere, pentru montarea ei. Cel mai probabil în luna februarie vom ieși cu prima roadă din acest minunat proiect” ne-a declarat Victor Voina.
La ferma pe care o administrează preconizează să cultive doar zarzavaturi: salată Lola, rucola, mărar, pătrunjel, verdețuri care sunt la mare căutare mai ales în perioada rece a anului. Sunt produse cel mai des consumate în stare proaspătă și domeniul HoReCa are nevoie de ele în fiecare zi.
„Decizia de a crește nu roșii și castraveți așa cum crește toată lumea, a apărut din propriu of. Împreună cu fratele deținem un local, o pizzerie în municipiul Cahul și acum fiind sfârșit de mai, un kilogram de mărar costă 100 de lei. Dar nu asta e cel mai dureros, nu e producție autohtonă, îl toci și aștepți acel miros de mărar, dar el nu-i” ne-a mai spus Victor Voina .
Având studii în domeniul agricol și-a zis că: „Să ai un pământ roditor, o piață de desfacere nu îți rămâne decât să sufleci mânicile și să faci un produs de calitate la un preț decent”.
„Inevitabil era să realizez acest proiect și dacă nu era să fie suportul din partea EU4Moldova, această investiție putea fi realizabilă numai dacă strângeam cureaua la greu sau plecam peste hotare pentru a acumula niște bani să pot să vin să investesc aici. Mulțumesc proiectului EU4Cahul și Uniunii Europene, practic mi-a dat ani din viață, m-a lăsat alături de familie, m-a lăsat să mă bucur de plăcerea de a fi acasă alături de cei dragi și de a realiza proiectul mult mai repede decât îmi puteam imagina” ne-a declarat Victor Voina.
Precizăm că în luna martie 2021, cei 14 beneficiari de granturi din Cahul în cadrul Programului EU4Moldova: regiuni-cheie au primit certificatele de grant.
Mai multe detalii despre beneficiarii programului de granturi le vedeți aici.
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. Euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
A.O. Cahul „2030” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru Raionul Cahul”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).
Conținutul video-ului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ