Centrele de sănătate din Cahul şi Ungheni vor primi ajutoare de la UE şi UNICEF
Centrele de sănătate din raioanele Cahul şi Ungheni vor beneficia de echipament necesar în lupta împotriva COVID-19. Ajutorul, în valoare de aproape 20 de mii de euro, vine din partea Uniunii Europene, prin intermediul Programului „EU4Moldova: regiuni-cheie”, finanțat de UE și implementat de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.
Lotul include două mii de halate impermeabile și 1600 de costume de protecție de unică folosință, laminate, care sunt destinate unui număr de peste 580 de lucrători medicali din peste 100 de centre de sănătate și oficii ale medicilor de familie. Asistenţa face parte din inițiativa „Solidaritate pentru Sănătate” şi va contribui la reducerea riscurilor de infectare cu care se confruntă zilnic lucrătorii medicali.
„Uniunea Europeană rămâne unul dintre cei mai mari susținători ai Republicii Moldova în această perioadă dificilă. Împreună cu statele sale membre, în cadrul TeamEurope, și cu parteneri internaționali, suntem aici pentru a contribui la sprijinul necesar oamenilor și lucrătorilor din sectorul sănătății pentru a preveni și a depăși consecințele acestei crize”, a declarat Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova.
„Lucrătorii medicali sunt în mod incontestabil în prima linie a luptei împotriva pandemiei COVID-19, iar medicii de familie și asistenții medicali care merg în vizite la domiciliu sunt eroii și eroinele invizibile ale pandemiei. Ei sunt cei care adesea intră primii în contact cu pacienții COVID-19 și, prin urmare, au un risc ridicat de expunere la virus. Livrarea acestui echipament de protecție, cu contribuția generoasă a Uniunii Europene, va reduce riscul la care se expun lucrătorii medicali din Cahul și Ungheni în activitatea lor de zi cu zi și va ajuta la protejarea lor, precum și a familiilor și a copiilor”, a relevat, la rândul său, Desiree Jongsma, reprezentant de ţară UNICEF în R. Moldova.
Programul „EU4Moldova: Regiuni cheie” (2019-2025) susține consolidarea coeziunii economice, teritoriale și sociale în Republica Moldova, prin facilitarea creșterii social-economice locale incluzive și durabile și îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor din cele două regiuni cheie: municipiile Ungheni și Cahul și localitățile învecinate.