Cetățeni din India depistați de către ofițerii Biroului Migrație și Azil

Cetățeni din India depistați de către ofițerii Biroului Migrație și Azil

În cadrul desfășurării acțiunii de prevenire şi combatere a șederii ilegale a cetățenilor străini, ofițerii Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne în cooperare cu polițiști din cadrul Direcției regionale Sud a IGPF, au depistat 4 cetățeni ai Indiei, cu vârstele cuprinse între 23-35 ani, cu ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova.

S-a constatat că străinii au intrat legal în Republica Moldova, în baza pașapoartelor naționale, însă ulterior nu au respectat scopul declarat și nu au înaintat demersurile necesare pentru legalizare, șederea lor devenind ilegală.

Străinii respectivi urmează să fie returnați în țara de origine, iar instanța de judecată i-a referit în custodie publică, pe un termen de 60 de zile.

Acțiunile desfășurate de către autoritatea competentă pentru străini urmăresc asigurarea ordinii şi siguranței cetățeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalității șederii în Republica Moldova a străinilor şi combaterea migrației şi muncii ilegale.

Sesizează o ședere ilegală a străinilor pe teritoriul țării la numerele de telefon:

Zona de Nord a țării: 0231-61996, 069257893

Zona Centru a țării: 022-274018, 079119211

Zona de Sud a țării: 0299-47215, 078740962

Centrul de apel al BMA: 022-820007

Articole similare