Circa 90 de milioane de lei pentru proiecte comune ale cercetătorilor din Republica Moldova și România

Circa 90 de milioane de lei pentru proiecte comune ale cercetătorilor din Republica Moldova și România
© Imagine simbol

Cercetătorii din Republica Moldova și România vor beneficia de finanțare pentru proiecte comune de cercetare și inovare. Apelul de proiecte, cu valoarea totală de circa 90 de milioane de lei, a fost lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă de Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României, și Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. 

Proiectul va fi cofinanțat de Guvernele celor două state, de granturi urmând să beneficieze proiecte din mai multe domenii: digitalizare, industrie și spațiu; climă, energie și mobilitate; hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu; sănătate;  cultură, creativitate și societate incluzivă; securitate civilă pentru societate. Durata maximă a unui proiect este de 24 de luni.

„Acest proiect este unul emblematic pentru domeniul cercetării. La Ministerul Educației și Cercetării, investim timp și resurse ca acest sector să crească și să se dezvolte, elaborăm politici care să încurajeze cât mai mulți tineri să urmeze o carieră în domeniul cercetării și inovării. Am modernizat Codul Științei în conformitate cu standardele europene, am consolidat centrele de cercetare, aducându-le mai aproape de studenți, am concentrat resursele de cercetare în universități. De curând a fost aprobat un ambițios plan național care conectează businessul cu cercetarea și inovarea –  Programul național de specializare inteligentă pentru anii 2024-2027 „SMART Moldova”, a spus ministrul Dan Perciun. 

„Mă bucur să anunțăm împreună continuarea unui parteneriat extrem de important și deschiderea unui nou apel. Anume, programele de cooperare bilaterală România- Republica Moldova în domeniul cercetării avansate. Îmi doresc ca și în cazul primului apel când au fost depuse 174 de propuneri, să avem cât mai mulți aplicanți pe acest domeniu important care este cercetarea. Diplomația științifică, noile tehnologii nu au granițe, cu atât mai mult când vorbim despre oameni care vin din două țări prietene, care vorbim aceeași limbă și care avem o mare parte de istorie comună”, a declarat Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării al României.

Proiectul va acoperi cheltuieli directe precum: cele de personal, de logistică, deplasare, precum și cheltuielile indirecte. Evaluarea propunerilor va fi efectuată de către experți internaționali care au titlul de doctor și cu experiență în domeniile de competență.

Ediția precedentă a acestei competiții de proiecte comune, lansată în anul 2023 a avut un buget total de 20 mln de lei românești. Propunerile de proiect au fost elaborate în următoarele domenii științifice:  Științe exacte și inginerie; Științe sociale și umane; Științele vieții. Au fost depuse în total 179 propuneri de proiecte, dintre care  38 proiecte  au fost  selectate pentru finanțare.

Totodată, 11 experți români din diverse domenii științifice, au fost selectați ca membri în cadrul Consiliului Consultativ pentru Știință și Tehnologie care a evaluat 114 subprograme de cercetare depuse. Colaborarea moldo-română în domeniul cercetării și inovării are loc și prin intermediul unor schimburi de experiență și stagii de cercetare; expertizarea și recenzarea în cadrul propunerilor de proiect, publicațiilor științifice etc.

Articole similare