CNAS informează de ce familiile cu copii au primit indemnizația dublă în luna aprilie
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează că, au fost operate modificări în legislație privind plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii.
Astfel, începând cu luna aprilie, achitarea indemnizaţiilor se va efectua lunar, pentru luna curentă, conform deciziilor aprobate.
În acest context, la data de 01 aprilie 2024 a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna martie 2024, iar pe 05 aprilie 2024, a fost finanțată plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii pentru luna aprilie 2024, în valoare totală de 217,1 milioane lei.
Pentru a ridica banii, beneficiarii urmează să se adreseze la orice oficiu poştal din ţară sau la instituţia bancară unde sunt deserviţi, doar după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay).