Cod portocaliu de caniculă în sudul țării. Ce temperaturi se vor înregistra luni, 26 august
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod portocaliu de caniculă, valabil pentru raioanele de sud și unele regiuni din centrul țării. Avertismentele au fost emise pentru ziua de luni, 26 august.
Potrivit meteorologilor se vor înregistra temperaturi de până la +37°C.
În această perioadă, autoritățile recomandă să evitați expunerea prelungită la soare între orele 11:00 și 18:00, să purtați pălării și haine ușoare, și să limitați consumul de cafea și alcool. Este esențial să beți apă în mod frecvent și să consumați fructe și legume bogate în apă pentru a preveni deshidratarea.
Amintim că, până pe 30 august, se menține și pericolul excepțional de incendii pe întreg teritoriul R. Moldova. Autoritățile recomandă evitarea focului deschis în apropierea zonelor cu vegetație uscată, pădurilor și altor zone vulnerabile la propagarea incendiilor.