Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Ghidul Apicultorului: Obținerea, condiționarea și păstrarea polenului

Ghidul Apicultorului: Obținerea, condiționarea și păstrarea polenului

Tehnologia recoltării polenului se bazează pe particularitatea biologică albinelor de a aduna polenul de la flori, de a-l transporta pe coșuletele piciorușelor posterioare ale albinelor culegătoare și de a-l acumula în stup, adică de a-l înmagazinat instinctiv ca rezervă de hrană la fel ca și în cazul mierii, în perioadele când natura îl oferă.

Diferitele tehnici de recoltare a polenului realizate până în prezent se referă la obținerea polenul proaspăt recoltat de albine, înainte ca acestasa fie depozitat înfaguri. Perioada de recoltare a polenurilor de către albine este februarie – octombrie, dar perioada de recoltare a polenului cu colectoare specifice este limitată la perioada de abundență acestuia: aprilie-iunie.

Polenul recoltat poate fi monocrom dacă provine de la aceeași sursă (specie) polenifer ă sau de diverse culori când acesta este poliflor, cel mai adesea portocaliu și galben, dar poate fi și negru, violet sau roş.

Recoltarea polenului este în prezent o preocupare rentabilă și de aceea tot mai mulți apicultori folosesc colectoarele de polen la stupii lor. 

Polenul recoltat de albine este depozitat în fagurii din stup şi odată cu depozitarea, acesta este îmbogățit cu diverse substanţe specifice și presatîncelule pentru ca acesta să poată fi conservat pe o perioadă lungă de timp.După depunerea celui acesta suferă o serie de transformări biochimice rezultând așa numita păstură care îi asigură atât conservarea cât și o mai bună digestibilitate. 

Factorii determinanți care influențează cantitatea de polen culeasă sunt: specia de plantă ca sursă de polen, condițiile meteorologice din sezon, puterea familiei de albine și tipul de colectare folosit. Cantitatea totală care poate fi recoltată în timpul unuisezonactiv poate fi între 10 şi 30 kg de polen în funcție de factorii enumerați mai sus. 

Toate metodele de producţie a polenului au la bază următorul principiu: albinele sunt îndrumate la intrarea în stup să treacă prin așa-numita placă activă, având perforații. Placă poate fi din plasă de sârmă sau înformă de grătar sau placă injectată cu polietilenă cu condiția ca orificiile să fie de 5 mm prin care să se rețină granulele de polen strânse în coșulețele situate pe picioarele posterioare ale albinelor, care cad apoi într-un sertărașcolector. 

Placa activă pote fi reglată pe două poziții: poziţia de lucru când albinele culegătoare sunt obligate să treacă prin ea, sau poziția de repaus când aceasta este rabatată pentru ca albinele sa treacă liber în stup când nu se dorește colectarea polenului, iar colectorul trebuie să rămână montat pe stup.

Polenul se strânge în sertărașul pentru polen care reprezintă o componentă a colectorului. Sertărașul este acoperit cu o sită rară prin care ghemotoacele de polen pot trece dar nu și albinele, iar la partea inferioară este prevăzut cu o sită care să permită aerisirea polenului. Acesta trebuie să fie uşor de preluat pentru a-l goli și curăța.  

Unele modele de colector prezintă orificii laterale de 6,5 mm pentru ieșirea trântorilor, deoarece aceştia pot uneori blocat intrarea albinelor la urdiniş.  

Colectoarele de urdiniş sunt prevăzute cu cleme de agăţare şi cu un ecran de protecţie (copertină) la 10 cm deasupra colectorului care ferește polenul strans de acțiunea factorilor de vreme (razele soarelui, ploaia, roua, praful etc) 

Modele de colectoare în funcție de amplasarea acestora: 

  • colectoare de exterior – amplasate în afara stupului pe peretele frontal în fața urdinișului; 
  • colectoare de interior – amplasate în interiorul stupului;
  • colector amplasat sub stup: încorporat în soclul stupului sau amplasate între corp și soclu;
  • colector amplasat deasupra stupului – sub capac. 

Colectoarele amplasate între corpuri sau deasupra stupului, sub podișor sau capac, asigură o contaminare mai redusă, golirea acestora se poate face mai arși se pretează în special la stupine care nu pot fi vizitate zilnic

Reguli privind modul de folosire a colectorului

  • colectorul va fi montat numai pe colonii sănătoase care au cel puțin 5-7 rame cu puiet doar pe perioada de abundenţă de polen (în general aprilie-iunie).
  • colectoarele de polen nu se folosesc în perioada marilor culesuri de nectar pentru a nu deranja trecerea albinelor şi a afecta astfel producția de miere.
  • colectorul de polen va fi montat de regulă seara după încetarea zborului sau cu câteva zile înainte, fără ca plăcile active să fie pe poziţia de lucru; acestea vor fi activate când se dorește colectarea polenului. 
  • dacă în arealul de cules au loc tratamente fitosanitare colectoarele nu se montează pe poziţia de lucru.
  • colectorul trebuie să aibă orificii laterale speciale pentru asigura trecerea trântorilor. Dacă orificiile nu există, o dată pe săptămână trântorii vor fi lăsați să treacă prin suspendarea activității colectorului.
  • sertarul cu polen va fi golit zilnic.
  • Colectoarele trebuie menținute curate.

Condiţionarea şi păstrarea polenului recoltat

Cernerea – Polenul se trece prin două site din oțel inoxidabil cu ochiurile de dimensiuni diferite. Prima dată îl trecem printr-o sită cu ochiuri mai mari, care să permită trecerea granulelor de polen dar care să oprească resturile de dimensiuni mai mari (albine, resturi de albine, alte corpuri străine). Apoi, tot ce a trecut de această suită se trece prin cea de a doua sită, care are ochiul mai mici decât granulație polenului. Ceea ce rămâne pe site este polenul bun, care merge către consum sau comercializare în vederea consumului, ceea ce trece prin sită sunt resturi care, eventual pot fi folosite în alimentația albinelor, introdus în turtele cu miere folosite la stimulare.

Conservarea are rolul păstrării calității polenului până la valorificare și consum. O metodă de conservare are la baza eliminarea excesului de umiditate până la un conţinut minim de 8-10% prin uscare. 

Uscarea poate avea o fază de preuscare sau nu. Unii apicultori pot usca polenul deasupra stupilor, sub capacul stupilor, întinzându-se pe straturi de hârtie absorbantă și beneficiind de căldură degajată de cuib și caldura solară. O suprafaţă bine ventilată, încălzită ferită de razele directe ale soarelui poate constitui o modalitate eficientă de uscare.  

Pentru profesioniști există utilaje speciale denumite uscătoare de polen şi care funcționează pe bază de apă caldă, rezistențe electrice sau căldură solară. Prin uscare polen pierde cca 30 % din greutatea inițială.  

Depozitarea polenului uscat se face în diverse recipiente, în frigidere, care asigură temperatura de +4°C.  Este necesară depozitarea la temperaturi scăzute deoarece în masa polenului pot exista diverși paraziți (mici coleoptere, acarieni, molia cerii, ouă ale acestora).  

Uscarea la temperatura de +45°C omoară formele active-larve, adulţi, darouăle nu pot fi distruse.  Depozitarea la frig inactivează aceste forme dar nu le distruge, astfelcă după scoaterea acestora din condiţile de depozitare la frig, polenul trebuie consumat într-o perioada scurtă de timp pentru a nu apărea forme active de paraziţi.  

Conservarea poate fi făcută și prin congelare, la temperaturi scăzute de -18°C. Se păstrează astfel calitățile polenului, nu mai este nevoie de faza de uscare, dar în aceste condiţii polenul trebuie utilizat imediat după decongelare deoarece este un mediu propice pentru dezvoltarea microorganismelor.