Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Ce să nu faci în această zi
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc luni, 14 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului. Potrivit tradiției, sărbătoarea mai este cunoscută în popor și sub denumirea de „Pocroave”, transmite tv8.md.
Se crede că cele mai adânci rădăcini ale tradiţiilor sărbătorii ajung până la perioada agriculturii primitive, sărbătoare precreştină cu dată fixă, dedicată unei divinităţi meteorologice ce marchează intrarea în anotimpul rece, atunci când pământul se acoperă de zăpadă.
În conştiinţa oamenilor, s-a făcut asociaţia între acoperirea pământului cu brumă şi acoperirea capului fetelor mari, îmbroboditul cu basma la nuntă, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată. Fetele mari se rugau divinităţii ,,Pocroavă” să le acopere capul cu păr bogat şi frumos, pentru a fi plăcute flăcăilor, dar şi să le acopere capul în sensul măritatului.
Părul lung era un însemn al puterii şi divinitatea se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul mai repede.
De Acoperământul Maicii Domnului, se pregătesc ogoarele pentru sezonul rece, deoarece se acoperă pământul cu brumă. Credincioșii țin post în această zi sfântă, pentru că astfel sunt feriți de boli, de supărări sau chiar de înec.
Fetele care nu aveau o podoabă capilară bogată, în această zi, se rugau să le fie acoperit capul cu păr.
Gospodinele pregătesc plăcinte de post cu mere sau cu dovleac și le împart rudelor sau oaspeților care le trec pragul.
În această zi, se spune că fetele care sunt împodobite pentru nuntă vor avea parte de o căsnicie lungă și fericită.
În anumite zone, se stropesc vitele cu apă sfințită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.
De această sărbătoare, nu se taie părul. Se spune că, dacă este tăiat părul astăzi, atunci el rămâne într-o legătură cu corpul. El nu trebuie aruncat, nici ars, pentru că va fi luat de vrăjitoare ori de oamenii răi care pot face farmece.
În ziua de Pocroave se ține post până la prânz. Se mănâncă doar covrigi frământați fără lapte sau se bea doar apă ori ceai.
Conform tradiției, în această zi se pomenesc cei trecuți în neființă, care se află sub protecția Maicii Domnului.