Publică un anunț
piatasud.md

Dan Perciun: Șapte mii de profesori lipsesc în sistem

Dan Perciun: Șapte mii de profesori lipsesc în sistem

Sistemul educațional din Republica Moldova înregistrează un deficit de șapte mii de cadre didactice. Cifra alarmantă a fost anunțată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit oficialului, anual, din 1000 de absolvenți ai instituțiilor cu profil pedagogic doar o treime aleg să se angajeze în instituțiile de învățământ. Ministrul spune că pentru a reduce deficitul de cadre didactice Guvernul și-a propus crearea unei rețele de școli-model care să ofere condiții moderne pentru dascăli și elevi, notează IPN.

Potrivit ministrului Educației și Cercetării, deficitul de cadre didactice atinge cote alarmante în Republica Moldova. Lipsa profesorilor este determinată și de numărul mare de școli care au puțini elevi. Dan Perciun spune că în Republica Moldova există 100 de școli cu mai puțin de 50 de elevi și 300 de școli cu mai puțin de 100 de elevi.

„Deficitul de cadre didactice este și consecința unei rețele școlare pe care o avem. Când ne ambiționăm să oferim profesor de chimie, biologie, matematică, fizică, într-o școală cu șase elevi, asta generează un deficit. Avem 7000 de profesori care lipsesc în sistem, dacă ar lucra toată lumea doar pe o normă didactică și n-ar avea suprasarcini. Avem 1000 de absolvenți la pedagogie și avem doar 250 care merg în școală în fiecare an. Asta se întâmplă din mai multe motive, iar salariul este un element. Dacă nu se îmbolnăvește nimeni și nu se pensionează nimeni, avem nevoie de 30 de ani, ca la ritmul actual de încadrare, să acoperim acest deficit”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.

Potrivit ministrului, pentru a crește atractivitatea meseriei de dascăl, Guvernul își propune să ofere profesorilor cursuri de formare, să reducă din birocrația școlară și să majoreze salariile. Dan Perciun spune că pentru anul 2025 este examinat scenariul majorării lefurilor cadrelor didactice, însă deocamdată nu se știe cu cât.

„Anul trecut am majorat salariul cadrelor didactice cu 15%, s-a majorat valoarea de referință de la 2000 la 2300 de lei, a fost o plată unică de 5000 de lei, s-au majorat sporurile specifice. Un salariu al unui tânăr specialist astăzi este de 10.000 lei brut, al unui profesor cu experiență poate ajunge la 15.000 lei pentru o normă didactică. Problema salariilor este una importantă, suntem în discuții cu Sindicatele și vedem ce reușim să mai facem în 2025. Vreau să asigur pe toată lumea că la Minister suntem conștienți că trebuie să facem aceste investiții și încercăm să convingem și Ministerul Finanțelor și alți parteneri despre acest lucru”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.

Ministerul Educației și Cercetării și-a propus modernizarea rețelei de școli din Republica Moldova. În acest sens au fost selectate 35 de instituții de învățământ din centrele raionale, în care vor fi făcute investiții masive, astfel încât acestea să devină poli de atracție pentru elevii din localitățile proxime. Potrivit ministrului, în fiecare școală din cele 35 de instituții model urmează să fie investite peste 2 milioane de euro.

Articole similare