Diana Boșcov, actriță: ,,Cred că în prezent, arta este mai bine apreciată decât înainte, se vede o creștere și o culturalizare”
Diana Boșcov este absolventa Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Cu o poveste ce îmbină pasiunea pentru literatură și teatru, ea a ales să urmeze calea scenei și să inspire publicul prin fiecare apariție a sa. Având un potențial mare și un talent care nu s-a lăsat greu descoperit, tânăra a reușit, de-a lungul carierei, să colaboreze cu artiști celebri și să interpreteze roluri dificile din piesele marilor regizori ale lumii. Mai multe despre experiența sa în artă, emoțiile trăite pe scenă, dar și cât de des revine acasă, la Cahul, ne-a dezvăluit chiar Diana în interviul de mai jos.
Cum ai descoperit pasiunea pentru actorie?
,,Când eram mai mică am făcut dansuri, pictură, am mers la un cerc de brodare cu mărgele, dar mă plictiseam și nu m-am ocupat mult timp cu toate astea. În clasa a 7-a, i-am spus mamei că vreau să fac ceva interesant, diferit, că vreau să am ocupație, iar mama a găsit în ziar că Alina Carp caută elevi, care și-ar dori să facă actorie la Școala de arte „Maria Cebotari”. Ne-am gândit și am spus: „hm, de ce nu, pot încerca, nu pierd nimic, în caz de ceva pot pleca oricând”. Puțin câte puțin am început să îndrăgesc ceea ce făceam, chiar dacă la început mă rușinam, mă gândeam ce vor crede alții, eram foarte crispată, nu eram sigură în mișcări, în ceea ce spuneam, dar cu timpul simțeam că mă deschid și devin mai liberă. Îmi plăcea să fiu pe scenă, să fiu admirată și să am diferite roluri.”
Cum vezi formarea ta în domeniul actoriei? Ce te-a ajutat în dezvoltarea ca artist?
,,Eu am avut mare noroc de Doamna Alina, de pedagogii de la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice și de colegii mei, care au contribuit la formarea mea ca actor și personalitate. Prietenia, grija, timpul, răbdarea, înțelegerea, uneori compasiune și cunoștințele lor, cred asta e ceea ce m-a format ca artist și, desigur, dorința, respectul, munca mea și pasiunea față de această profesie.”
Care a fost cel mai dificil rol pe care l-ai interpretat și cum ai depășit provocările?
,,Cred că cel mai dificil rol a fost Chatrine din „Artă” de Yasmina Reze, în regia lui Slava Sambriș, din cauza că este comedie și până atunci nu m-am ciocnit cu acest gen și asta a fost provocarea cea mare. Chatrine, ca tipologie umană este foarte apropiată de mine și, pe bune, e greu, într-o anumită măsură, să te joci pe tine, cât de straniu nu ar suna acest lucru. În spectacol am un monolog de o pagină, cu el. La fel, mi-a fost greu, până l-am înțeles a trecut ceva timp. Într-un final am reușit să trec peste aceste provocări, prin multă muncă și repetiție.”
Cum te pregătești pentru a intra în pielea unui personaj? Cât durează această pregătire?
,,Interesantă întrebare. Până a ajunge la rezultatul final, sunt multe etape prin care trece spectacolul, pe care spectacorii îl văd pe scenă. Aceste etape și ajută fiecare actor să intre în pielea personajului. În ceea ce ține însuși spectacolul, înainte de a intra în scenă, în fața publicului, depinde de spectacol și rol, dar de obicei mă strădui să nu intru în dialog cu alții, doar ascult, daca cineva vorbește. Încerc să fiu calmă, să mă liniștesc, mă gândesc la sarcinile pe care le am, repet textul, încerc să derulez tot spectacolul pe x5 în cap, nu pot spune că am un ritual, care mă ajută să intru în pielea personajului, încerc doar să mă concentrez pentru ceea ce urmează și să fac ceea ce am spus mai sus.”
Cum gestionezi emoțiile pe scenă?
,,Emoțiile dispar odată cu primul pas în scenă. Se întâmplă să uit textul sau se întâmplă că colegul a uitat ceva și atunci începe inima să bată tare și să tremur toată, fiindcă caut ieșire din situație, în acest moment încerc să mă relaxez, dar corpul nostru de la șoc face minuni. În momentul dat el e stăpân pe situație împreună cu creierul și trebuie să îi permiți să își facă treaba.”
Care este cel mai memorabil moment din cariera ta artistică până acum?
,,Cel mai memorabil a fost când regizorul Mihai Țărnă mi-a propus să particip în spectacolul „Micul Prinț”. Am fost cea mai fericită persoană în acel moment. A fost foarte neașteptat. Eu nici nu știam ce rol voi juca, dar pur și simplu am acceptat, din motivul că e povestea mea preferată și montează Mihai Țărnă. Eram nespus de emoționată. Deja după asta am avut mai multe momente memorabile.”
Cu ce alți artiști talentați ai colaborat de-a lungul carierei?
,,Am avut ocazia să joc pe o scena cu Gheorghe Pietraru, artist al poporului, actor la Teatrul Național „Eugene Ionesco”, profesor de Arta Vorbirii la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care ne-a fost conducător de curs. Împreună am jucat în spectacolul ,,Moartea unui comis-voiajor” de Arthur Miller, în regia lui Mihai Fusu. A fost o provocare pentru toata grupa atunci. Actor renumit și cu experiență, joacă într-un spectacol cu studenții, vă dați seama. A fost o muncă colosală și interesantă, noi trebuia să muncim atât de mult ca măcar un pic să ajungem la nivelul lui. A fost apreciat acest spectacol și a fost un experiment reușit.”
Care este rolul de vis pe care ți-ai dori să-l interpretezi?
,,Nu știu dacă la moment am un rol de vis pe care tare vreau să-l joc. Citesc multe romane, piese, sunt interesante, dar nu este momentul de „wow, aș vrea să joc acest rol”. Când eram mai mică îmi doream mult să o joc pe Julietta din „Romeo și Julietta” de W. Shakespeare, dar dorința pe parcurs a dispărut. Apoi am vrut tare să o joc pe Domnișoara Iulia de A. Strindberg, visul acesta a rămas, dar nu e așa dorit cum înainte. Desigur, în această listă a fost Micul Prinț din povestea cu același titlu de Antoine de Saint-Exupery, iar această aspirație s-a îndeplinit.”
Cum vezi aprecierea artei în societate?
,,Cred că în prezent, arta este mai bine apreciată decât înainte, se vede o creștere și o culturalizare, diferite festivaluri, proiecte, deși pot spune cu siguranță că mai este foarte mult de lucru. La noi în Moldova nivelul artei s-a ridicat, dar dacă e să facem o comparație cu alte țări, noi suntem încă la început de cale. Mă bucur că sunt și cunosc oameni care se implică mult în dezvoltarea ei, oameni care susțin arta și au o dorință de a face ceva nou. Asta e frumos și de apreciat.”
Cât de des revii la Cahul? Ce semnifică acest oraș pentru tine?
,,În primul an de facultate reveneam la Cahul o dată la două săptămâni și încercam să fiu prezentă la orice eveniment din familie. Cu timpul am început mai rar să vin, odată pe lună, iar la moment ajung acasă maxim de 4 ori pe an. Vin atât de rar din cauza lipsei de timp. Nu lucrez doar la teatru, am câteva joburi, care necesită foarte mult timp și implicare.
Totuși, foarte mult iubesc orașul meu natal. Când sunt acasă, corpul și mintea mea fac un „refresh”, încât atunci când mă întorc la Chișinău am altă dispoziție și dorință de a lucra și de a mă dezvolta.”
Ce sfaturi ai pentru actorii începători?
,,Să nu le fie frică să riște. Să își asculte suflețelul, daca el vrea sa facă actorie, să nu asculte pe nimeni. Să nu vă gândiți că din actorie nu poți face bani, poți, trebuie doar să știi cum și unde să cauți. E o profesie grea, care necesită timpul tău, răbdarea ta, muncă multă, dragoste față de teatru și multe sacrificii, dar se merită, dacă cu adevărat îți dorești asta. Pot spune că dacă cineva va aplica la actorie la Chișinău, va avea parte de cei mai frumoși ani, cei mai buni pedagogi și cei mai buni colegi de facultate, oameni în adevăratul sens al cuvântului.”
Autoare: Bianca Gorlenco
