Publică un anunț
piatasud.md

Doi străini prinși cu permisele de conducere falsificate la Cahul și Tudora

Doi străini prinși cu permisele de conducere falsificate la Cahul și Tudora

Crezând că dețin permise de conducere valabile, ieri, 6 mai 2024, doi străini au rămas cu planurile zădărnicite la trecerea frontierei prin Cahul și Tudora. Documentele s-au dovedit a fi falsificate, iar cei implicați nu au putut intra în Republica Moldova, transmite border.gov.md

Într-un caz, un șofer din România a fost descoperit că a condus timp de 14 ani cu un permis de conducere falsificat. Individul s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Cahul, în direcția de intrare în Republica Moldova. În timpul verificărilor efectuate cu echipamente speciale, polițiștii de frontieră au identificat indicii de falsificare pe permisul de conducere, confirmând că acesta era fals. Bărbatul în vârstă de 55 de ani nu a putut oferi o explicație clară, afirmând că a urmat cursuri de conducere acum 14 ani în Republica Elenă, plătind o taxă de 850 de euro. 

Un alt caz similar a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova, în punctul de trecere a frontierei Tudora s-a apropiat un cetățean al R. Tadjikistan de 23 de ani, în calitate de pasager într-un autocar de rută „Odessa-Chișinău”. Conform profilului de risc, persoana a fost supusă unui control suplimentar. În rezultat, polițiștii de frontieră au depistat în geanta de mână un permis de conducere cu indici rezonabili de falsificare. Străinul a declarat că actul l-ar fi primit pe căi legale în țara de baștină.

În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Străinii au făcut cale întoarsă, nefiindu-le autorizată trecerea frontierei.

Articole similare