Droguri de peste 15 milioane de lei, depistate de polițiști. Doi suspecți au fost reținuți
Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliție Rîșcani, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău-oficiul Rîșcani, au stopat activitatea infracțională a doi bărbați de 26 și 43 de ani, domiciliați în capitală, care comercializau droguri în proporții deosebit de mari pe teritoriul țării. Circa 20 de kg de substanțe narcotice au fost depistate la domiciliile acestora.
Urmare a documentării acțiunilor ilegale pe o perioadă de două luni, polițiștii au stabilit că unul dintre figuranți se deplasa regulat peste hotare pentru a ridica droguri în cantități mari de la un alt membru al grupării criminale, iar ulterior le camufla în colete și le expedia în Republica Moldova, eludând controlul vamal.
Ajunse în țară, drogurile erau recepționate de către celălalt figurant, care le repartiza în pachețele mici, iar ulterior le distribuia în ascunzișuri din raioanele Ialoveni, Hîncești, Strășeni și Orhei, de unde erau ridicate de consumatori.
În vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii au descins cu percheziții în locuințele suspecților, ridicând: 10 kg de marijuana, 5 kg de hașiș, 3 kg de mefedronă, 2,5 kg de cocaină, 3 000 comprimante Ecstasy, 50 de grame de ciuperci cu efect halucinogen, cântare electronice de înaltă precizie, vacumatoare pentru ambalarea drogurilor și telefoane mobile.
Valoarea estimativă a drogurilor scoase din circuit depășește suma de 15 000 000 de lei.
Cei doi suspecți au fost reținuți, iar pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile.
A fost pornită o cauză penală pentru ,,circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, săvârșită de un grup criminal organizat, în proporţii deosebit de mari”.
Conform legislației în vigoare, suspecții riscă închisoare de la 7 la 15 de ani.
Polițiștii continuă investigațiile.