Elevii din instituțiile care vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie, vor avea o zi în plus de vacanță

Elevii din instituțiile care vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie, vor avea o zi în plus de vacanță

Elevii care vor începe anul școlar duminică, 1 septembrie, urmează să beneficieze de o zi suplimentară de vacanță. Totodată, profesorii vor fi remunerați și vor primi o zi liberă pentru disponibilitatea de a ieși duminică la lucru la ceremonia de deschidere a anului școlar, transmite diez.md

Despre acest lucru a anunțat ministrul educației și cercetării Dan Perciun, care precizează că organizarea careului duminică vine din dorința de „a nu avea vacanțe fragmentate, a câte două, trei zile”.

Ne-am dorit să putem oferi elevilor cinci zile de vacanță, de luni până vineri, atât toamna, cât și primăvara.

Dan Perciun, ministrul educației și cercetării

Potrivit ministrului, ceremonia de deschidere ar trebui să dureze o oră, o oră și jumătate. Școlile pot să decidă la nivel intern formatul careului, dar și a activităților care vor avea loc în sălile de clasă în prima zi a acestui an de studii. Ceea ce va fi la la fel în toate școlile din țară, atât publice, cât și private, este genericul primei lecții: „Împreună pentru pace”. 

Amintim că festivitatea primului sunet va putea fi organizată duminică, 1 septembrie sau luni, 2 septembrie. Decizia urmează să fie adoptată de fiecare instituție de învățământ în parte, după consultarea opiniei comunității școlare.

Articole similare