Elevii din învățământul profesional tehnic vor fi mai bine pregătiți pentru piața muncii prin dezvoltarea abilităților de viață
Peste șase mii de elevi din 12 instituții de Învățământ Profesional Tehnic (ÎPT) din Republica Moldova vor avea șansa să obțină abilități de viață. Abilitarea fetelor și a băieților din ÎPT va fi rezultatul unui proiect comun al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA) și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), lansat astăzi în cadrul unui eveniment online.
„Accesul tinerilor la educație și încadrarea lor în câmpul muncii reprezintă o prioritate pentru MECC, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, Republica Moldova a obținut rezultate importante în capacitarea personalului și a instituțiilor din ÎPT. Cu toate acestea, statisticile demonstrează că investițiile în ÎPT nu produc maxim impact fără o investiție concomitentă în reducerea comportamentelor de risc și a efectelor negative ale acestora asupra sănătății, care pot cauza abandonul școlar sau întreruperea activității profesionale”, a declarat în timpul evenimentului Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării.
Proiectul va aborda provocările cu care se confruntă tinerii din ÎPT atunci când vor să se integreze pe piața muncii, din perspectiva formării abilităților de viață. Proiectul vine cu investiții concomitente în educația tinerilor prin formarea abilităților de viață, crearea de spații sigure la școală și la locul de muncă și abilitarea tinerilor să manifeste comportamente sănătoase, să combată stereotipurile de gen și să prevină violența bazată pe gen, ceea ce reprezintă, de asemenea, o prioritate în Strategia de Dezvoltare a învăţămîntului vocaţional/tehnic pentru anii 2013-2020.
Proiectul „Dezvoltarea abilităților de viață și a comportamentelor sănătoase în rândul elevilor din învățământul profesional tehnic pentru o mai bună pregătire de angajare în câmpul muncii” se va desfășura în următorii trei ani în 12 instituții ÎPT, inclusiv patru în Chișinău și opt în Cahul, Nisporeni, Rezina, Orhei, Edineț, Râșcani, Bălți. Nouă companii partenere cu instituțiile ÎPT vor fi, de asemenea, implicate în proiect.
“Principiul general al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă este „de a nu lăsa pe nimeni în urmă”. În acest sens, comunitatea mondială, inclusiv Moldova, au adoptat cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030. Atingerea acestor Obiective poate avea succes doar dacă accentul va fi pus pe oameni, inclusiv femei, adolescenți și tineri” a spus Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA în Republica Moldova. „Suntem recunoscători Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, care ni s-au alăturat și sprijină dreptul tinerilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic de a-și realiza pe deplin potențialul prin dezvoltarea abilităților de viață”.
“Accentul proiectului pe egalitatea de gen și incluziunea tinerilor vulnerabili, cum ar fi cei cu dizabilități, adolescenții din zonele rurale și minoritățile etnice a fost văzut ca și oportunitate de a contribui la aceste probleme transversale vizate și în Strategia de cooperare a Austriei cu Republica Moldova pentru anii 2016-2020”, a menționat Alexander Karner, şeful Biroului de la Chișinău al Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.
Unitatea operațională a Cooperării Austriece pentru Dezvoltare ADA își concentrează eforturile pe mai multe aspecte ce vizează dezvoltarea în Republica Moldova – cum ar fi aprovizionarea cu apă și evacuarea apelor reziduale, protecția mediului și schimbările climatice, dezvoltarea economică și ocuparea forței de muncă. Promovarea educației și formării profesionale tehnice se află în centrul activităților sale, întrucât își propune să asigure tinerilor posibilitatea de a găsi locuri de muncă mai bune și de a-și crea un viitor în țară, unde emigrarea, în special depopularea rurală, este o problemă majoră.
În rezultatul proiectului, 12 săli de clase vor fi amenajate ca spații prietenoase elevilor, dotate cu mobilier și echipament TIC. Instituțiile vor fi pregătite să ofere în mod calitativ și durabil cursul “Decizii pentru un mod sănătos de viață” având la bază cadre didactice instruite, materiale de învățare inovative și digitalizate. Va fi pilotat un program de formare continuă a profesorilor și organizate vizite de studiu peste hotare pentru asimilarea bunelor practici. Instituțiile și companiile de afaceri parte a învățământului dual vor învăța cum să ofere un spațiu sigur pentru tineri. De asemenea, va fi creată o rețea de educatori de la egal la egal în cadrul învățământului profesional tehnic din Moldova.
Învățământul profesional tehnic numără în prezent peste 40.000 de tineri cu vârsta între 15 și 20 de ani.
Conform datelor furnizate de cele 12 instituții ÎPT partenere ale proiectului, aproximativ 75% dintre elevii care învață aici sunt din mediul rural, 1 din 4 tineri locuiește fără unul sau ambii părinți din cauza migrației de muncă, 40% locuiesc în cămine, fiind expuși unor comportamente de risc sporite.
Statisticile naționale arată că adolescenții raportează din ce în ce mai multe cazuri de hărțuire, tulburări de nutriție, violență, iar anual în R. Moldova peste 2,600 de fete tinere cu vârsta cuprinsă între 10-19 ani rămân însărcinate, majoritatea fiind din mediul rural.
Sursa: Moldova9