Exportul de caise a crescut de la 821 tone la 3 689 tone, în doar un an
Exportul de caise în perioada ianuarie-iunie a crescut de 4,5 ori într-un singur an, de la 821 tone în 2023 până la 3 689 tone în 2024, a scris vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării pe facebook.
„Asta e meritul în primul rând al antreprenorilor – celor care găsesc oportunități în orice criză și care se adaptează pentru a face față provocărilor”, a menționat Dumitru Alaiba.
Cele mai multe caise au ajuns în Ucraina, România și Polonia.
„Tot mai multe produse își găsesc loc pe piețele europene. Bravo celor primii care cuceresc noi piețe, care bătătoresc calea pentru ceilalți. Avem încă multe victorii ce ne așteaptă în viitor. Sunt sigur.O să continuăm să susținem antreprenorii, oamenii muncitori ai acestei țări, prin reforme prietenoase, prin finanțare, prin acces la noi piețe de desfacere”, a conchis Dumitru Alaiba.
Sezonul de recoltare a caiselor se poate extinde din iunie până în septembrie, în dependență de specie. Ele sunt o sursă excelentă de betacaroten, luteină, zeaxantină, vitaminele C și E, și antioxidanți, care protejează ochii și pielea împotriva daunelor, reduc riscul de riduri și arsuri solare, și sprijină sănătatea digestivă.