Guvernul României va aloca 1,5 milioane de lei pentru Rezervația „Prutul de Jos”

Guvernul României va aloca 1,5 milioane de lei pentru Rezervația „Prutul de Jos”

Un proiect de restabilire şi menţinere a ecosistemelor lacustre din lunca Prutului de Jos (Manta, Beleu) urmează să fie realizat de MADRM prin Agenţia “Moldsilva”.

Pentru aceasta Guvernul României va aloca 1,5 milioane de lei, transmite MOLDPRES.

Etapele proiectului au fost examinate în această săptămână, la Ministerul Apelor și Pădurilor de la București, care a găzduit o reuniune de experți din ambele state. Întrunirea s-a înscris într-o agendă complexă asupra punerii în aplicare a celui de-al treilea Protocol Adițional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară nerambursabilă de o sută de milioane de euro.

Solicitat de MOLDPRES, Nicolae Munteanu, inginer silvic-şef la Agenţia “Moldsilva”, a specificat că proiectul ce ţine de conservarea biodiversităţii din lunca Prutului de Jos este de o importanţă internaţională, nu doar regională, deoarece această arie protejată face parte din zona umedă RAMSAR (tratat interguvernamental sub egida UNESCO).

“Proiectul prevede reconstrucţia și refacerea regimului hidrologic al lacurilor Beleu și Manta, reducerea pierderilor de biodiversitate prin îmbunătățirea gestionării resurselor naturale, micşorarea variaţiilor de nivel din lacuri, a gradului de colmatare și păstrarea fluxului de păsări migratoare, prin îmbunătăţirea condiţiilor pentru cuibăritul şi hrana acestora”, a explicat Nicolae Munteanu.

“Prutul de Jos” este prima Rezervaţie a Biosferei din Republica Moldova, devenind şi prima arie protejată din ţara noastră care a obţinut statut de importanţă internaţională în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). O decizie în acest sens a aprobat anul trecut Consiliul Coordonator al acestei structuri a ONU.

Rezervația este amplasată în cursul de jos al râului Prut, incluzând Lacul Beleu și împrejurimile sale, în sud-vestul Republicii Moldova. În componența acesteia intră, de asemenea, lacul Manta și o rețea de bălți care, în ansamblu, formează un ecosistem unic. Suprafața rezervației este de 1691 ha, circa o treime este ocupată de apele lacului Beleu, iar restul teritoriului este reprezentat de vegetație și de luncă inundabilă.

Articole similare