IMPORTANȚA APICULTURIILA NIVEL EUROPEAN
Interesul pentru apicultură a început în timpuri stravechi cu vânarea coloniilor de albine sălbatice și culegerea mierii acestora din copaci sau roci. Odată cu perfecționarea tehnologiei de obținere a zahărului în secolul al XIX-lea, mierea era singurul produs alimentar folosit ca îndulcitor pe scară largă. Mierea albinelor a fost apreciată nu numai ca aliment, ci și pentru proprietățile acesteia de a fi utilizate în medicină.
Oamenii au cercetat și studiat albinele sălbatice cu scopul de a obține miere și de a facilita recoltarea și colectarea acesteia. S-au dezvoltat astfel specii de albine destinate producției de miere. Albinele sălbatice au fost permanent învăluite de o aură de mister, datorită comportamentului și naturii lor extrem de sociale. De multe ori s-au făcut analogii între comportamentul social al albinelor și cel al oamenilor.
Cercetarea realizată asupra albinelor de-a lungul timpului permite apicultorului modern să aplice tehnologii de producție intensive viabile și sustenabile din punct de vedere economic și de gestiune a resurselor de mediu. Apicultorul modern al zilelor noastre poate aduna astfel produsele apicole din stup cu o mare ușurință și eficiență sporită, mult mai mare decât cea a vânătorului de miere sau a culegătorului.
Deși oamenii de-a lungul timpului au învățat pe baza acestor observații multe despre albine, cum să le introducă în sisteme de producție intensive, albina reprezintă totuși o specie sălbatică cu un rol foarte important în stabilitatea ecosistemelor. Spre deosebire de majoritatea speciilor de animale și de plante care au fost introduse în sistemele intensive de producție din agricultură, albina de miere folosită astăzi în sistemele intensive de producție este aceeași ca și albinele sălbatice de acum mii de ani. Oamenii nu au reușit să domesticeasca albina sălbatică. Albina de miere a rămas totuși în esență o specie sălbatică. Oamenii au reușit astfel să introducă aceste specii sălbatice de albine în sisteme intensive de producție, pentru a obține o producție de miere mult mai mare, dar până în prezent nu s-a reușit controlul asupra geneticii speciilor de albine și totodată asupra comportamentului acestora în același grad ca și în cazul speciilor de animale și plante folosite în sistemele intensive de producție din agricultură. De aceea termenul de apicultură intensivă are un alt inteles în raport cu celelalte ramuri de producție din agricultură și totodată un rol deosebit de important în ceeea ce privește legăturile și relațiile între componentele ecosistemului.
Inițial apicultura s-a dezvoltat ca o activitate specifică de vânătoare. Vânatul coloniilor de albine sălbatice se întâlnea în multe regiuni ale lumii. Această activitate de colectare a mierii de albine care provenea din aceste colonii de albine sălbatice era o activitate ocazională des întâlnită pentru mulți fermieri. Această activitate de colectare a mierii de albine se întâmplă adesea atunci când arborii din păduri, care adăpostesc coloniile de albine sălbatice sunt tăiați în timpul operațiilor de curățare a copacilor și tufișurilor, activitate premergătoare de eliberare a terenurilor arabile destinate culturilor de câmp. Tehnicile de vânătoare folosite de culegătorii de miere, de obicei sunt bazate pe incendierea vegetației în scopul uciderii albinelor. Mierea astfel obținută din aceste zone de vegetație distrusă era folosită pentru consumul casnic sau era comercializată pe piețele locale. Calitatea acestei mieri obținută de la coloniile sălbatice era foarte slabă, deoarece mierea astfel obținută este amestecată cu puietul și cenușa. În unele zone geografice, mierea de albine este fermentată fie singură, fie cu vin pentru a obține o băutură alcoolică. Mierea de albine este folosită în multe regiuni ca medicament.
Această Activitate de vânătoare se transformă într-o activitate agricolă de gestionare a coloniei de albine în care, fermierul se implică în managementul coloniei de albine pentru a obține recolte periodice de miere și de ceară. Fagurii care conțin miere de albine sunt îndepărtați periodic și valorificați pe piață, iar cei care conțin puiet sunt lăsați pentru a menține și dezvolta colonia în vederea obținerii de recolte viitoare.
Astfel, apicultura a apărut ca o activitate care se referă la manipularea în scop productiv a unei colonii de albine. Practicile de management în domeniul apiculturii incipiente se referă la tehnologii relativ simple, pe măsură ce această ramură de producție se dezvoltă întâlnim însă proceduri destul de complicate, iar echipamentele și tehnologiile devin din ce în ce mai sofisticate. Apicultura poate fi o activitate economică profitabilă la orice nivel de tehnologie, dar se constată că nivelul utilizat al tehnologiei de producție ar trebui să se potrivească însă cu realitatea economică de pe piețele locale.
Producția de miere și consumul de miere în țările membre din Uniunea Europeană (UE), reprezintă indicatori în baza cărora UE, este considerată al doilea producător de produse apicole la nivel mondial și un actor important pe piața produselor apicole. Conform datelor EUROSTAT, producția de miere de albine a UE a fost de circa 250 000 de tone în 2018, reprezentând 13,3 % din producția mondială. Producția UE a înregistrattotuși o creștereușoarăînultimiizece ani (+ 6 % față de 2010), cu variații anuale negative sau pozitive, în funcție de condițiile climatice și meteorologice. Producția Europeană de miere de albine, acoperă conform statisticilor, doar 60 % din nevoile anuale ale consumatorilor europeni. Consumul de miere de albine la nivel european, reprezintă conform EUROSTAT, aproximativ 20-25% din consumul mondial de miere, reprezentând astfel un consum mediu de 0,70 kilograme pe persoană pe an. UE este astfel unul dintre cei mai mari importatori de miere de albine, importul anual de miere de albine variind între 120 000 și 150 000 de tone. Principalii Furnizori de miere de albine sunt China, cu 63 900 de tone (43% din importul total al UE), Argentina, cu 22 300 de tone, Mexic, cu 21200 de tone, și Ucraina, cu 8 900 de tone de miere. Totodată, prețulmai mic al produselor apicole provenite din China reprezintă un factor determinant care duce la scăderea exporturilor de miere de albine din statele membre ale UE.
Sprijinul acordat pentru susținerea apiculturii europeană în ultimii ani, de către politică agricolă comună (PAC) a UE, a fost reprezentată de o serie de politici, prin care s-au implementat programe și măsuri de sprijin destinate crescătorilor de albine. Aceste Măsuri de politică agricolă comună, au avut învedere, o serie de probleme cu care apicultorii europeni se confruntă frecvent, și anume, pierderea masivă înregistrată în cadrul efectivelor coloniilor de albine, creșterea costurilor de producție pentru mierea de albine și concurența acerbă existentă pe piață. Obiectivele principale ale tuturor acestor programe și măsuri au fost permanent îmbunătățite prin intermediul acțiunilor la nivelul tehnologiilor de producție și prin intermediul acțiunilor în domeniul marketingului produselor apicole. Putem menționa astfel: programele de susținere care includ asistență tehnică (cursuri de formare), măsurile active pentru combaterea varoozei și totodată măsurile pasive reprezentate de raționalizarea transhumanței și sprijinul acordat pentru analiza calității mierii de albine și dezvoltarea cercetării aplicate în domeniul apiculturii intensive. Progresul Apiculturii intensive viabile din punct de vedere economic și sustenabile din punct de vedere al gestiunii resurselor de mediu, va contribui astfel la creșterea calității și competitivității acestui sector apicol și totodată la dezvoltarea economico-socială a zonelor rurale.
Prin intermediul activității de polenizare, coloniile de albine, asigură echilibrul în cadrul ecosistemelor agricole și vor continua totodată, să acționeze ca furnizori de servicii importante de conservare a resurselor de mediu, asigurând astfel, dezvoltarea durabilă a acestor zone rurale.
Amenințările referitoare la starea de sănătate a albinelor și la creșterea concurenței de pe piață, reprezintă factori care afectează viabilitatea economică și sustenabilitatea apiculturii. Politicile UE urmăresc, să ofere soluții tuturor acestor probleme cu care se confruntă sectorul apiculturii și caută să abordeze aceste aspecte din perspectiva sustenabilității care să promoveze analiza și conservarea resurselor de importanța vitală a mediului.
Plecând de la locul și rolul apiculturii europene, constatăm că România se situează pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr de stupi ai familiilor de albine şi pe primul loc la producţia de miere de albine (Eurostat, 2018).
Fig. 1.2: Numărul de stupi in UE, mii de familii (Eurostat, 2018);
În Europa, constatăm că numărul de stupi de albine a înregistrat un puternic declin pe termen lung, în timp ce cantitatea de miere de producție a rămas destul de stabilă. Numărul de stupi de albine a scăzut astfel cu 25% între 1965 și 2016. Acest declin al numărului de stupi, a început în special în jurul anului 1985 și s-a stabilizat în mare măsură din 1995. Motivele acestui declin menționat atât în literatura de specialitate cât și în documentele oficiale, precum și în interviuri și sondaje sunt:
- factorii economici (profitabilitatea redusă datorită presiunii la import și creșterea puterii de cumpărare a intermediarilor mari, cum ar fi angrosiștii și comercianții cu amănuntul);
- factorii biologici (dăunătorii și bolile);
- factorii chimici (insecticide și pesticide);
- factorii de mediu (degradarea antropogenă).
Analiza acestor factori permit măsurarea:
- declinului coloniilor de albine;
- identificarea cauzelor și soluțiilor;
- lipsa accesului la rezultatele cercetării aplicate;
- înțelegerea insuficientă a oportunităților economice oferite de diversificarea producției a integrării mai multor activități pe orizontală și pe verticală și a comercializării și a altor produse, altele decât mierea.
În Uniunea Europeană, conform datelor EUROSTAT, sunt înregistrați aproximativ 600000 de apicultori care gestionau 16 milioane de stupi în 2016, conform datelor reportate de statele membre. Din totalul numărului de apicultori înregistrați în UE, doar 4% dintre ei au peste 150 de stupi. Acest număr de 150 de stupi este considerat, ca fiind pragul minim pentru fermierii profesioniști care să poată asigura acestora veniturile necesare subzistenței. Cu toate acestea, cifra indică doar o valoare medie a numărului de stupi, care să ofere fermierului un venit viabil, pentru că această graniță dintre profesioniști și amatori poate să difere de la o regiune la alta, în funcție de rentabilitatea activității de producție sau de nivelurile de venit care diferă de la o regiune la alta.
Fig. 1.3: Numărul de apicultori in UE, 2019 (Eurostat).
Apicultorii, care se regăsesc în toate țările membre ale UE, înregistrează mari diferențe privind numărul și dimensiunea. Astfel, Germania deține unu din șase apicultori, în acelasi timp în Cipru, Luxemburg și Malta nu regăsim decât doar câteva sute de apicultori. În Italia, apicultorii care au mai mult de 150 de stupi de albine, dețin totodată 60% din toate coloniile de albine. Aproximativ 72% din numărul total de apicultori din UE sunt organizați în cadrul unor asociații profesionale. Conform statisticilor agricole ale EUROSTAT, se confirmă această tendință descrescătoare, a numărului de stupi de albine, din Franța, Italia, Polonia și Spania. În aceste țări, s-a înregistrat o scădere accentuată a numărului de apicultori și a numărului de stupi din ultimii ani.
În România, se produc aproximativ 20000 de tone de miere de albine anual. După Producția de miere, România se află pe un loc trei Uniune aEuropeana, după Spania și Germania. Numărul de stupi au înregistrat aproximativ 1,47 de milioane de familii de albine. În România, 40000 de apicultori sunt înregistrați la nivel național și peste 60 % dintre aceștia sunt membri ai Asociației Crescătorilor de Albine. Acești Apicultori Administrează un efectiv de 900000 de familii de albine. Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România, cea mai mare producție de miere se înregistrează în județele Brăila, Caraș Severin, Mureș, Sibiu ș iVâlcea.
În România apicultura a fost din vechime, una din ramurile importante ale sectorului agricol. Strămoșii Românilor, creșteau albinele pentru producția de miere și ceară. ÎnRomânia, au existat dintotdeauna condiții naturale favorabile apiculturii. Aceasta se datorează resurselor melifere însemnate si condițiilor climatice specifice care au favorizat obținerea de produse apicole de înaltă calitate. Mierea Românească a fost recunoscută pentru proprietățile curative și diversitate în cadrul competițiilor internaționale de profil.
În Sprijinul Dezvoltării Sectorului Apicol Regăsim o serie de politici al căror efect se observă începând cu anul 2000 când, numărul de familii de albine a reușit să înregistreze un fenomen de creștere progresivă. Această Creștere a numărului de familii de albine a apărut astfel pe fondul sprijinului financiar oferit apicultorilor de către guvern prin intermediul măsurilor menite să stimuleze dezvoltarea rurală. Astfel, într-o primă etapă guvernul a susținut dezvoltarea acestui sector prin intermediul propriilor politici, iar apoi aceste politici de dezvoltare rurală au căpătat o nouă dimensiune, datorită fondurilor europene alocate politicilor agricole și de dezvoltare rurală după integrarea României în Uniunea Europeană.
Pentru Dezvoltarea Rurală și a sectorului apicol din România, o strategie eficientă de alocare a resurselor vizează intensificarea şi diversificarea producției prin creșterea efectivelor de familii de albine și totodată prin creșterea calității producției de miere. Analizând Efectele generate de ajutorul financiar acordat apicultorilor din România prin Programul Naţional Apicol totodată potențialul apiculturii Determinat de condiţiilepedoclimaticeşi de baza meliferă din România, se constată o relansare economică a sectorului apiculturii ca urmare a gestionării unui efectiv mai mare de albine, în perioada 2010-2020.
Fig. 1.4: Numărul de stupi pe apicultor, 2018 (Eurostat).
Fig. 1.5: Producțiamondială de miere, mii tone (Eurostat, 2018).
Uniunea Europeană (UE) este al doilea producător de miere la nivel mondial această poziție îi conferă un rol important pe piața produselor apicole. Conform datelor oferite de EUROSTAT, producția de miere obținută în UE a fost de circa 250000 de tone. Cu toate acestea, aceasta producție nu reușește să acopere cererea. În UE pentru a asigura necesarul de miere de albine, în anul 2016, au fost importate aproximativ 200.000 de tone de miere. Importurile de miere provin în principal din China, acestea reprezentând aproximativ 40% din importurile UE.
Mierea este acel produs principal obținut în apicultură, deși alte produse apicole (lăptișorul de matcă, propolisul, polenul și ceara de albine) și serviciile (de exemplu, închirierea albinelor pentru polenizare) oferă oportunitatea unor piețe de nișă și care reprezintă o sursă importantă de venit pentru apicultori. Apicultorii din țările membre ale UE produc 250.000 tone de miere an, ceea ce plasează conform fig. 1.5, UE pe cel de-al doilea loc ca producător mondial cu 12%, după China care are o pondere de 29% din producția mondială. Cu toate acestea, UE nu reușește să satisfacă cererea din producția internă, iar China este principala sursă de proveniență a importurilor de miere pentru UE.
În România, mierea poliflora este sortimentul care deține cea mai mare pondere în totalul producției de miere din fiecare an având o pondere de 50%, urmată fiind de mierea de salcâm cu 35% și de cea de tei cu 15%. Totodată, producția anuală de polen a crescut la 50-60 de tone, iar cea de propolis la 25-30 de tone. Producția de miere obținută în sistem ecologic însumează aproximativ 3200 de tone, existând 130000 de familii de albine certificate în sistem de producție ecologic. Analizând structura producției de miere constatăm că cea mai mare parte a producției provine de la micii producători, aceasta fiind și o caracteristică definitorie a pieței interne. În ceea ce privește consumul de miere, România se află printre țările cu cele mai scăzute rate din Europa. Conform statisticilor europene în domeniu, un român mănâncă înjur de 450-500 de grame de miere anual, un consum care înregistrează o tendință de creștere față de cel înregistrat cu 10 ani în urmă. Comparativ cu cele cinci kilograme consumate în Danemarca, două kilograme în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, Romania se află spre sfârșitul clasamentului european în ceea ce privește consumul de miere anual. Având un nivel redus de consum, este justificabil exportul mare al mierii românești (60% din producția autohtonă). Principalele Destinații Pentru Exportul de miere din România sunt: Germania, Marea Britanie, Italia, Franța, SUA, Canada, Japonia Și China. Conform fig. 1.6, Spania este cel mai mare producător european de miere (33 000 de tone anual), urmată de Germania, România și Italia (cu aproximativ 22 000 de tone fiecare) și de Portugalia (21 000 de tone).
Fig. 1.6: Evoluțiaproducției de miere in UE, mii tone (Eurostat, 2018).
Mierea de albine ca principalul produs al apiculturii, este apreciată atât pentru însușirile sale nutritive, cât și pentru efectele sale terapeutice. Mierea de albine se obţine din nectar, mană sau sucuri dulci, care se găsesc în diferite părți ale plantelor și arborilor, în amestec cu unele substanțe care se formează în glandele salivare ale albinelor. În anul 2011, România a ocupat locul 17 în topul mondial al producători de miere de albine cu o producţie de aproximativ 21 mii tone.
Importanța economică a apiculturii ca ramură a agriculturii este dată de valoarea produselor apicole obținute în mod direct, pe care omul le recoltează de la albine, dar și de valoarea produselor obținute în celelalte ramuri de producție agricolă, care se obţin de la plantele cultivate și spontane prin polenizare. Activitatea de polenizare a culturilor agricole și a florei spontane are o importanță deosebită în ceea ce privește supraviețuirea biodiversității în ansamblul său. Biodiversitatea florei spontane determină valoarea medicală a produselor apicole, acestea fiind utilizate cu succes în apiterapie cu scopul tratării diferitelor boli. Producția anuală de miere de albine la nivel mondial este, în medie, de aproximativ 1,2 milioane de tone. O pondere destul de mare, aproximativ o treime din totalul acestei producții, mai precis 420 de mii de tone, este comercializată pe piața internațională.
Producția de miere de albine în UE a rămas destul de stabilă în ultimul deceniu. Dacă întâlnim o creștere relativ accentuată la începutul primei decade a secolului, totuși aceasta a rămas într-un interval de ± 2,5% din media multianuală, pentru restul perioadei.
