Ministerul Energiei: informațiile despre majorarea tarifului la gazele naturale și sistarea furnizării de gaze sunt false

Ministerul Energiei: informațiile despre majorarea tarifului la gazele naturale și sistarea furnizării de gaze sunt false
© imagine simbol

Ministerul Energiei a atenționat astăzi că informațiile apărute recent în spațiul public despre majorarea tarifului la gazele naturale și sistarea furnizării de gaze naturale în anumite intervale de timp sunt false, transmite MOLDPRES.

„Ministerul Energiei aduce la cunoștință că aceste informații sunt falsuri distribuite cu rea intenție, expediate de pe o adresă falsă, care imită adresa oficială de email”, a precizat sursa citată.

În acest caz, ministerul a sesizat organele competente în legătură cu răspândirea informațiilor false.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să se informeze doar din canalele oficiale de comunicare.

Astăzi, în spațiul public au apărut informații despre o pretinsă majorare a tarifului la gazele naturale și sistarea furnizării de gaze naturale în anumite intervale de timp.

Recent, premierul Dorin Recean a dat asigurări că cetățenii Republicii Moldova nu vor plăti tarife mai mari la gaz și electricitate în acest sezon.

Articole similare