Noi detalii despre fragmentele de dronă depistate la Etulia, raionul Vulcănești

Noi detalii despre fragmentele de dronă depistate la Etulia, raionul Vulcănești

Poliția de Frontieră informează că, în urma unor acțiuni desfășurate la locul căderii fragmentelor de dronă, s-a constatat că printre resturile acesteia se află și explozibil. Echipele specializate ale Poliției Naționale, în colaborare cu specialiștii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sunt la fața locului pentru a identifica cea mai adecvată soluție de înlăturare sau detonare a explozibilului.

A fost depistată partea de luptă a acesteia care conținea circa 50 de kg de substanță explozivă. Polițiștii au asigurat dezamorsarea și strângerea tuturor părților componente ale rămășițelor dronei, iar în următoarele ore vor asigura în condiții sigure detonarea încărcăturii explozive depistate.

Precizăm că, din momentul depistării acestor fragmente și până la finalizarea cercetării la fața locului, tot perimetrul a fost securizat și asigurată siguranța publică. Nu există riscuri sau pericole pentru comunitățile din zonă.

Nota: Conform informațiilor furnizate de autoritățile ucrainene, în noaptea de 9 spre 10 februarie a avut loc un atac cu drone în regiunea Izmail, situată pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu Republica Moldova. Există suspiciunea că resturile de dronă descoperite ar putea proveni de la una dintre dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean.

Reamintim, 11 februarie 2024, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești, au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed”. 

Articole similare