„O aplicație mai tare ca Duolingo”. Elevii vor învăța limba engleză cu ajutorul platformei Langly

„O aplicație mai tare ca Duolingo”. Elevii vor învăța limba engleză cu ajutorul platformei Langly
© Imagine simbol

Ministerul Educației și Cercetării, alături de partenerii săi Langly Oxford English și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, a lansat un proiect pilot pentru utilizarea platformei educaționale Langly la lecțiile de limba engleză. Implementarea programului este realizată de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

„Acest proiect ne va ajuta să realizăm câteva obiective pe care le-am propus pentru sistemul nostru educațional. Cunoașterea limbii engleze este foarte importantă pentru Republica Moldova, oferind elevilor noștri oportunitatea de a se conecta la întreaga lume, de a călători, de a munci, de a interacționa cu oameni din alte țări. Deasemenea, crește competitivitatea lor atât pe plan educațional, dar și din punct de vedere al  oportunităților de angajare în viitor”, a declarat ministrul Dan Perciun la evenimentul de semnare a Memorandumului de Înțelegere între părți.

În cadrul programului, 200 de profesori din țară, inclusiv din școlile model, vor utiliza platforma Langly în predarea limbii engleze la clasele a V-a și a VI-a, oferind un instrument modern de învățare pentru aproximativ 5000 de elevi. Langly, o platformă certificată Oxford și bazată pe inteligență artificială (AI), permite personalizarea conținutului educațional, monitorizarea progresului elevilor și sprijinirea acestora prin metode interactive și inovative.

„Inovația în educație nu mai este o alternativă, ci o necesitate. Prin astfel de programe, creăm oportunități noi de învățare pentru elevii din Republica Moldova pentru a avea abilități de viitor. Suntem bucuroși că alături de Ministerul Educației și Cercetării și Langly, putem oferi un model de excelență pentru predarea limbii engleze, susținând profesorii și elevii în utilizarea tehnologiilor de ultimă generație și contribuind la dezvoltarea școlilor model”, a menționat Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

Profesorii implicați în proiect vor beneficia de instruiri specializate și sesiuni de mentorat pe tot parcursul programului. Acest suport este esențial pentru integrarea cu succes a noilor tehnologii în procesul educațional și pentru crearea unor experiențe de învățare captivante pentru elevi.

„Să găsești noi metode de predare pentru generațiile viitoare a fost întotdeauna o sarcină dificilă, inclusiv să integrezi inovația și soluțiile tehnologice moderne în procesele educaționale. La Langly, înțelegem importanța digitalizării în educație și suntem mândri să facem parte dintr-un program amplu, care a beneficiat de un sprijin fără precedent din partea Ministerului Educației și Cercetării, USAID, Suedia și Marea Britanie prin Proiectul Tehnologiile Viitorului”, a declarat Vitalii Petrosyan, fondator și director Langly.

Instruirea profesorilor se va desfășura în următoarele patru săptămâni, iar elevii vor studia engleza după noile metode începând cu semestrul doi.

Inițiativa este parte a programului Ministerului Educației și Cercetării de modernizare a educației în Republica Moldova, susținută de Langly Oxford English și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie și implementat de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.

Articole similare