O delegație din Cahul a fost în vizită la Tulcea pentru a stabili un parteneriat între clusterele de turism din Tulcea și Cahul
Din delegația din Republica Moldova care a ajuns la Tulcea fac parte Tatiana Seredenco, vicepreședinte al Consiliului Raional Cahul, responsabil de domeniul educație, cultură, turism, Silvia Strelciuc, facilitator local Programul PNUD/Migrație și Dezvoltare Locală, dar și primari, producători locali, administratori ai unor structuri de cazare din Cahul. Din partea județului Tulcea, la întâlnire au participat prefectul Alexandru Dan Munteanu, administratorul public al municipiului Tulcea, Nicolae Bibu, primarul comunei Crișan, Silviu Rahău, viceprimarul comunei Jurilovca, Galina Teleucă, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, Doru Poponete, directorul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, Marian Tudor, președintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre, Raluca Cacencu, reprezentant HoReCa Tulcea, Viorica Bîscă, director executiv în cadrul Administrației Rezervației Biosfera Delta Dunării, transmite dcnews.ro
„Se pare că în aceste zile Tulcea a devenit un punct de interes pentru Cahul, întrucât recent o altă delegație condusă de președintele Consiliului Raional Cahul a vizitat Tulcea, pe un alt domeniu de interes foarte important, și anume «Protecția mediului», iar astăzi discutăm despre «Turism», o altă componentă esențială pentru dezvoltarea județului nostru“, a transmis, în cadrul întâlnirii, Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea.
„În ultima perioadă, turismul devine și pentru noi o prioritate, deoarece în regiunea Cahul avem un potențial turistic bogat, precum și un potențial cultural, dar, foarte important, și un potențial uman extraordinar. Dorim să creăm anumite punți cu prestatorii de servicii din județul Tulcea, de aceea în delegația noastră avem câțiva primari și în special operatori de turism, care intenționează să stabilească contacte directe, parteneriate cu dumneavoastră. Un alt scop al vizitei noastre este stabilirea unui contact cu Clusterul turistic Bio Danubius, avem și noi un cluster turistic VIA Cahul și dorim să devenim parteneri cu cei care sunt mai aproape de noi“, a spus Silvia Strelciuc, facilitator local Programul PNUD/MiDL.
„Ca reprezentanți ai Consiliului Raional Cahul, ne propunem susținerea domeniului turismului. În acest sens, ne vom strădui să facilităm astfel de întâlniri și pentru aceasta vă mulțumim dumneavoastră, Consiliului Județean Tulcea, pentru faptul că ați fost receptivi să organizați această întâlnire. Astfel, oamenii noștri din Republica Moldova vor putea comunica mai ușor cu cei din România“, a adăugat Tatiana Seredenco, vicepreședinte al Consiliului Raional Cahul.
În cadrul întâlnirii, Raluca Cacencu, reprezentant HoReCa, a adus în discuție posibilitatea organizării unor festivaluri gastronomice atât în județul Tulcea, cât și în raionul Cahul, pentru asigurarea unor schimburi de experiență în acest domeniu esențial în ceea ce privește dezvoltarea turistică.
În completare, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, Doru Poponete, a propus parteneriate în promovarea vinurilor din cele două regiuni din România, respectiv Republica Moldova.
*** Amintim faptul că Înțelegerea de cooperare a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr. 32/02.2018 privind aprobarea Înțelegerii de cooperare dintre Județul Tulcea din România și Raionul Cahul din Republica Moldova și respectiv prin Decizia nr. 02/13-IV din 22 martie 2018 cu privire la aprobarea Înțelegerii de Cooperare între Județul Tulcea din România și Raionul Cahul din Republica Moldova.