Ora sindicală „Drepturile tinerilor viitori angajați”, organizată de CNSM la Cahul
Astăzi, 19 noiembrie, peste 70 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cahul au participat la ora sindicală cu tema „Drepturile tinerilor viitori angajați”. Evenimentul a fost organizat de Comisia de Tineret a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu sprijinul Mariei Tichișan, președinta Centrului Sindical Teritorial Ramural din Domeniul Educației, raionul Cahul.
Lilia Franț, vicepreședinta CNSM, a discutat cu tinerii despre importanța sindicatelor, implicarea activă a acestora în mișcarea sindicală, beneficiile calității de membru al sindicatului, precum și despre necesitatea cunoașterii drepturilor în calitate de viitori angajați, scrie sindicate.md.
La rândul său, Sergiu Suruceanu, vicepreședintele Federației „Sindindcomservice” și membru al Comisiei de Tineret a CNSM, le-a oferit elevilor informații esențiale despre contractele de muncă. El a explicat ce trebuie să includă un contract individual, cum se negociază corect, importanța contractului colectiv de muncă și garanțiile de care pot beneficia tinerii specialiști la angajare.
Reprezentanții CNSM și-au exprimat speranța că, odată integrați pe piața muncii, aceștia vor ști cum să-și protejeze drepturile, să gestioneze eventualele conflicte și să facă față abuzurilor la locul de muncă.
Menționăm că o activitate similară a fost organizată săptămâna trecută de Comisia de Tineret a CNSM la Școala Profesională nr. 9 din Chișinău. De asemenea, miercuri, 20 noiembrie, o nouă oră sindicală va avea loc la Academia de Studii Economice din Moldova.