Publică un anunț
piatasud.md

Peste 100 de tineri au aflat care este oferta de angajare în mun. Cahul

Peste 100 de tineri au aflat care este oferta de angajare în mun. Cahul

Peste douăzeci și șase de agenți economici și cinci instituții de învățământ din raionul Cahul și-au prezentat oferta de angajare pentru peste 100 de tineri, viitori absolvenți, în cadrul Târgului locurilor de muncă desfășurat la Cahul.

„Au fost oferite peste 500 de locuri vacante pentru persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă. Sunt prezenți elevii și viitorii absolvenți ai instituțiilor de învățământ din raionul Cahul unde au fost informați despre viitoarele profesii și au făcut cunoștință cu barometrul profesiilor din anul 2022.”, spune Eugenia Sarsaman, șefă ANOFM Cahul, organizatori ai evenimentului.

Tinerii au avut posibilitatea de a afla ce și câte funcții vacante sunt, spre ex. în sistemul polițienesc, servicii pază, până la locuri de muncă în producție și servicii.

„Scopul nostru de astăzi a fost, în primul rând, să informăm locuitorii raionului Cahul despre posturile vacante disponibile și să le oferim consultare despre modalitatea de angajare în câmpul muncii” spune Oksana Vlasenko, reprezentantă Program Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

La manifestație a participat conducerea municipiului și raionului Cahul, dar și reprezentanții partenerilor de dezvoltare.

„Evenimentul de astăzi este unul excepțional. Ne impresionează anume organizarea, care dă dovadă de o înaltă pregătire și se vede în spate o echipă, care a pus umăr la umăr pentru interesul țării noastre. Ceea ce ne bucură enorm este să vedem interesul elevilor și a studenților ca să fie implicați în acest târg și să vadă potențialul țării noastre. Târgul de astăzi ne arată că există viitor la noi acasă”, declară Nicolae Dunas, președintele raionului Cahul.

Târgul locurilor de muncă pentru Tineret este destinat absolvenților liceelor și gimnaziilor, tinerilor care își caută primul job, șomerilor, precum și persoanelor angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă. Acesta se organizează de două-trei ori pe an.

Articole similare