Polițiștii au ridicat 14 kg de marijuana. Doi bărbați din Cahul au fost reținuți // VIDEO

Ofițerii Direcției Antidrog a INI și Direcției Generale Urmărire Penale a IGP, de comun cu procurorii PCCOCS, au ridicat 14 kg de marijuana în Cahul de la doi bărbați care au și fost reținuți.

Potrivit estimărilor, pe piața neagră, captura de droguri ar costa circa trei milioane de lei. O cantitate de droguri de 6 kg a fost ridicată în timp ce o transportau din Cahul spre Vulcănești, la 15 februarie curent, pentru ca ulterior să fie pusă în vânzare.

Trebuie menționat și faptul că bagajul în care erau transportate drogurile fusese stropit cu benzină, astfel încât să nu fie detectat de câinii de serviciu.

Ulterior, au urmat percheziții la domiciliile acestora, unde au fost ridicate alte 8 kg de marijuana.

De asemenea, au fost ridicați 1.300 USD, 1.800 EUR care ar proveni din activitate infracțională, râșniță folosită la prepararea drogului pentru consum și un aparat de vidare a ambalajelor cu droguri.

Urmare a reținerii acestora, procurorii au obținut plasarea lor în arest preventiv, pentru 30 de zile.

Potrivit datelor din dosar, cei doi cu vârste de 36 și 37 de ani au pus pe roate o schemă de acumulare a drogurilor din Sudul republicii, care erau puse ulterior în vânzare pe internet, iar o altă parte era comercializată în statele UE.

În continuare, ofițerii antidrog ai INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, desfășoară investigații pentru localizarea și reținerea complicelor acestora, timp în care părțile din dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Articole similare