Președinția confirmă vizita Maiei Sandu în Ucraina pe 12 ianuarie
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua, pe 12 ianuarie, o vizită oficială în Ucraina. Despre aceasta a anunțat șeful adjunct al biroului președintelui ucrainean, Igor Juvkov, într-un articol pentru Зеркала недели.
„Vom începe noul an cu o resetare a relațiilor bilaterale cu Moldova – pe 12 ianuarie, noua președintă aleasă, Maia Sandu, va efectua o vizită oficială în Ucraina, care va fi prima ei de la alegeri”, a menționat oficialul.
Contactat de IPN, secretarul general al Președinției, Andrei Spînu, a confirmat vizita, spunând că detaliile vor fi precizate într-un comunicat de presă care, cel mai probabil, va fi publicat luni, 4 ianuarie.
La sfârșit de an, Maia Sandu l-a primit la Chișinău, într-o vizită oficială pe președintele român, Klaus Iohannis.
Sursa: ipn.md