Publică un anunț
piatasud.md

Drumurile din raionul Cahul: Concurs de milioane cu bucluc

Drumurile din raionul Cahul: Concurs de milioane cu bucluc

Drumurile din raionul Cahul rămân în acest an nereparate și asta deoarece Consiliul raional Cahul a admis abateri la selectarea firmei câștigătoare. Astfel, că cele 16 milioane de lei destinate serviciilor de întreținere periodică și reparația curentă a drumurilor rămân încă bugetul public, după ce Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a anulat rezultatele concursului public  desfășurat în primăvara anului curent.

În luna aprilie curent, Consiliul Raional Cahul a anunțat un concurs public de achiziționare a  serviciilor de întreținere periodică și reparația curentă a drumurilor. Pentru aceste servicii CR Cahul estima un preț de peste 16 milioane de lei (fără TVA 16 575 560.00 MDL).

La concurs au fost depuse șase oferte. E vorba de firmele: IM CRDSL Cahul, Constdrum, Voinkoff Group SRL, S.A Drumuri Cahul, „Masterdrum” și Orizontul Lux.

Membrii grupului de lucru au ales firma „Constdrum” SRL drept câștigătoare. Această companie a fost fondată în anul 2018 de către Igor Drangoi și este înregistrată în satul Roșu din raionul Cahul. Compania are activități în domenii precum: lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, construcția de poduri și tuneluri, lucrări de construcții ale drumurilor etc. 

Rezultate contestate la ANSC

Contractul dintre CR Cahul și ”Constdrum” SRL nu a mai fost semnat deoarece decizia de atribuire a fost contestată la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) de către „Masterdrum” SRL. „În rezultatul participării la licitația publică „Servicii de întreținere periodică și reparația curentă a drumurilor” care s-a petrecut la data de 19.04.2021, oferta SRL Masterdrum” s-a clasat pe primul loc, fiind cea mai avantajoasă economic cu respectarea tuturor cerințelor de calificare. La data de 01.06.2021 a fost recepționata scrisoarea nr. 324 din 1 iunie 2021 prin care am fost informați, că a fost desemnat câştigător al procedurii de achiziții participantul nr. 2 Constdrum” iar SRL Masterdrum” a fost descalificat din motive neclare”, se menționează în solicitarea „Masterdrum”.

Rezultatele concursului au fost anulate…

Membrii ANSC au examinat contestația și au stabilit că există abateri grave de la prevederile legale care afectează rezultatul procedurii de atribuire și au admis contestația. „La caz, prin abateri grave de la prevederile legale se înțelege faptul că pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, autoritatea contractantă 12 aflându-se în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 7 din legea privind achiziţiile publice”. 

Astfel, că în luna iunie curent, ANSC aemis o decizie prin care anulează procedura de achiziție publică din 19.04.2021, privind achiziția „Servicii de întreținere periodică și reparația curentă a drumurilor”, inițiată de către Consiliul Raional Cahul.

…iar drumurile ar rămas nereparate

Decizia ANSC a fost obligatorie pentru părți și putea fi atacată în la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Decizia însă nu a mai fost contestată în instanța de judecată. 

Astfel că în prag de iarnă, autoritatea raională nu a pregătit drumurile pentru sezonul rece, deoarece nu au mai fost prestate servicii de întreținere periodică și reparația curentă a drumurilor din cauza că ANSC a anulat rezultatele concursului public. 

Articolul este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a Primăriei și a Consiliul municipal Cahul” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Articole similare