Republica Moldova a primit un lot de ajutor de peste 200 mln de lei din partea Germaniei, pentru lupta cu pandemia

Republica Moldova a primit un lot de ajutor de peste 200 mln de lei din partea Germaniei, pentru lupta cu pandemia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la ceremonia de transmitere a unui lot de ajutor în valoare de peste 200 de milioane de lei, oferit țării noastre de Guvernul Germaniei, pentru lupta cu pandemia Covid-19. Șeful statului a menționat că acum instituțiile medico-sanitare din țară sunt asigurate cu suficiente echipamente de protecție, iar medicii de la terapie intensivă au utilaje suplimentare pentru a salva vieți.

Lotul de ajutor conține 100 de echipamente de ventilare pulmonară, 900 de pulsoximetre, 11 milioane de măști și respiratoare, 500.000 de mănuși, 500.000 de ochelari de protecție și 150.000 de costume de protecție. Lotul a fost transportat în Republica Moldova prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, cu sprijinul Echipei Europa.

„Acest lot generos vine în urma discuției mele cu dna Cancelar federal Angela Merkel din luna martie, când i-am explicat situația gravă în care se afla sistemul medical și i-am cerut sprijinul pentru redresarea situației. Ajutorul oferit la nevoie este o dovadă în plus că Germania este un partener de încredere și un prieten adevărat al țării noastre. Am transmis la eveniment recunoștința medicilor din regiuni pe care i-am întâlnit în timpul vizitelor mele de lucru și ale căror vieți au fost salvate, la propriu, datorită echipamentelor de protecție donate. Mulțumim, Germania!”, a spus Președintele Maia Sandu.

În ultimul an, Germania a transmis Republicii Moldova utilaje medicale și echipamente de protecție în valoare de peste un milion de euro. La acestea se adaugă alte cinci milioane de euro pentru proiectele bilaterale ale GIZ cu scopul de atenuare a consecințelor economice ale pandemiei. „Germania este și unul dinte cei mai mari finanțatori ai inițiativei COVAX, prin intermediul căreia Republica Moldova primește gratuit cantități suficiente de vaccin”, a subliniat Maia Sandu.

Articole similare