Bărbat arestat după o serie de alerte false cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău

Bărbat arestat după o serie de alerte false cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit că a transmis în mod repetat informații false privind amplasarea unor obiecte explozive la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, cazul este investigat în comun cu angajații Poliției de Frontieră. Suspectul a fost identificat și localizat în urma unui complex de măsuri speciale de investigație și a activităților de documentare desfășurate în cadrul cauzei penale.

Conform materialelor acumulate de anchetatori, bărbatul ar fi comunicat intenționat informații false despre existența unui pericol iminent în incinta aeroportului, inclusiv despre presupusa amplasare a unor dispozitive explozive și despre intenția de a provoca o explozie care ar fi pus în pericol viața și securitatea pasagerilor.

În urma fiecărei alerte, echipele specializate au intervenit pentru verificarea informațiilor. Controalele efectuate în terminalul aeroportuar și în zonele indicate nu au confirmat existența vreunui pericol real, iar oamenii legii nu au depistat obiecte explozive sau alte amenințări la adresa călătorilor și personalului aeroportuar.

Pe baza probelor administrate în dosar, procurorul de caz a solicitat aplicarea unei măsuri preventive. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, pe numele suspectului a fost emis un mandat de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii și polițiștii de frontieră continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și documentarea completă a faptelor.

Autoritățile reamintesc că transmiterea informațiilor false despre acte de terorism, explozii sau alte situații care pot genera panică și mobilizarea nejustificată a forțelor de intervenție constituie infracțiune și se sancționează conform legislației în vigoare.

Persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru