Republica Moldova - cea mai activă țară candidată la activitățile desfășurate în cadrul Programului Fiscalis

Republica Moldova - cea mai activă țară candidată la activitățile desfășurate în cadrul Programului Fiscalis

Republica Moldova, prin Serviciul Fiscal de Stat, în calitate de autoritate implementatoare a Programului Fiscalis, a fost menționată de către Comisia Europeană drept cea mai activă țară candidată la activitățile colaborative desfășurate în cadrul Programului. 

Anunțul a fost făcut în cadrul reuniunii coordonatorilor naționali ai Programului Fiscalis, desfășurată în perioada 21-22 mai 2026, la Madrid, Regatul Spaniei. Potrivit datelor statistice prezentate de Comisia Europeană, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare număr de participări la activitățile colaborative finanțate prin Programul Fiscalis. 

Această performanță reflectă nivelul înalt de implicare al Serviciului Fiscal de Stat în activitățile organizate în cadrul Programului, inclusiv vizite de lucru, grupuri de lucru și ateliere tematice.

În cadrul reuniunii, coordonatorul național al Programului Fiscalis, Tatiana Boțaniuc-Grosu, a prezentat experiența Serviciului Fiscal de Stat privind participarea la activitățile Programului, evidențiind beneficiile cooperării internaționale, ale schimbului de bune practici și ale dezvoltării capacităților instituționale. 

Agenda reuniunii a inclus subiecte privind evaluarea intermediară a Programului, utilizarea Instrumentului de Sprijin Tehnic, perspectivele de dezvoltare ale echipelor de experți, precum și consolidarea cooperării dintre administrațiile fiscale participante.

Participarea activă a Serviciului Fiscal de Stat în cadrul Programului Fiscalis contribuie la modernizarea administrației fiscale și la alinierea acesteia la standardele și practicile europene în domeniul fiscal.

Reiterăm că, în contextul Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeand privind participarea Republicii Moldova la „FISCALIS”, Programul Uniunii Europene pentru cooperare in domeniul fiscal, ratificat în anul 2023, Serviciul Fiscal de Stat participă activ la activitățile programului începând cu luna mai 2024, beneficiind în prezent de cel de-al doilea grant acordat în cadrul programului.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru