Publică un anunț
piatasud.md

Rusia a atacat din nou cu drone portul Izmail de la Dunăre, lângă România

Rusia a atacat din nou cu drone portul Izmail de la Dunăre, lângă România

Portul ucrainean Izmail de la Dunăre a fost atacat din nou cu drone iraniene Shaded, în noaptea de marți spre miercuri. Imagini surprinse de pe malul românesc al fluviului, din Tulcea, arată explozii uriașe în miez de noapte, vizibile de la kilometri distanță.

Ucrainenii au confirmat că rușii au bombardat mai multe instalații portuare și de depozitare a cerealelor din sudul Ucrainei. Atacul vine în contextul în care mai multe nave civile de marfă, operate de turci, au „spart” duminică şi luni blocada rusă de la Marea Neagră. Oficialii ucraineni le-a cerut locuitorilor din întreaga regiune Odesa să rămână în adăposturi și să nu filmeze sau să posteze imagini cu funcționarea sistemului de apărare aeriană, relatează observatornews.ro

Drone rusești au atacat miercuri dimineața instalații portuare și de depozitare a cerealelor din sudul regiunii de coastă ucrainene Odesa, incendiind unele dintre ele, a scris guvernatorul regional Oleh Kiper pe aplicația Telegram. Acesta a adăugat că nu fost raportate victime.

„Mai multe drone Shahed se deplasează peste apele Mării Negre, spre sudul Oblastului Odesa, orașul Izmail”, au avertizat Forțele Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei pe Telegram, la miezul nopții. Din primele informații, dronele ar fi fost lansate din orașul Primorsko-Akhtarsk din Krasnodar Krai.


Presa ucraineană a relatat că dronele au sosit dinspre Marea Neagră și apoi s-au deplasat spre vest, de-a lungul fluviului Dunărea, spre Ismail, un port-cheie din care grânele ucrainene sunt transportate cu barje spre portul românesc Constanța de la Marea Neagră pentru a fi trimise mai departe.

De asemenea, pentru prima dată de la expirarea acordului privind cerealele, mai multe nave de marfă străine au sosit duminică în portul Ismail prin Marea Neagră, a relatat presa ucraineană.

Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii agricole și portuare ucrainene după ce a refuzat să prelungească acordul privind cerealele din Marea Neagră, care permitea exporturile de cereale ucrainene, transmite Reuters.

Un alt atac rusesc de la sfârșitul lunii iulie a vizat terminalul portuar Izmail, distrugând un depozit de cereale.