Publică un anunț
piatasud.md

Sergiu Drangoi: Niciodată cei din parlament să nu uite ca 4 ani de mandat se finisează

Sergiu Drangoi: Niciodată cei din parlament să nu uite ca 4 ani de mandat se finisează

În cadrul emisiunii InDirect din 11 iunie 2021, am discutat cu Sergiu Drangoi, consilier raional, Președintele comisiei buget și finanțe a Consiliului raional Cahul. 

Acesta ne-a vorbit despre proiectul de construcție a apartamentelor sociale în raionul Cahul, despre situația drumurilor, cât și despre alegerile parlamentare ce urmează.

„Lipsa cadrelor însăși a născut ideea apartamentelor sociale” declară Sergiu Drangoi.

Proiectul a costat 920 000 euro, fiind accesat și un credit de la Banca de Dezvoltare Europeană. Apartamentele sunt date în locațiune, cu o rată simbolică. Beneficiarii sunt lucrători bugetari, familii cu mulți copii, familii social-vulnerabile.

Sergiu Drangoi este Șef SA Drumuri Cahul, astfel a fost abordat și  subiectul drumurilor din raionul Cahul.

„Problema cea mai mare la drumurile noastre este în fundație” susține Sergiu Drangoi.

Una din cele mai mari probleme ține de plombarea gropilor. Conform noilor standarde europene, de la 1 ianuarie 2021 va fi o nouă mixtură asfaltică. Sergiu Drangoi a menționat că aceasta a fost un motiv de întârziere a începerii lucrărilor de reparație a drumurilor.

 „Ne străduim în limita posibilităților să plombăm toate drumurile” menționează Sergiu Drangoi. 

La moment, drumul de ocolire de la Slobozia Mare-Giurgiulești este în lucru, de la Hîncesti-Cantemir la fel. Sergiu Drangoi ne-a declarat că drumul dintre Cahul și Giurgiulești nu va fi reparat până nu a va fi gata drumul de ocolire. 

„Să reușim să mergem cu reparații capitale nu doar pe drumurile naționale,dar și cele regionale din raionul Cahul” afirmă Sergiu Drangoi.

Întrebat despre alegerile parlamentare ce urmează, Sergiu Drangoi a venit cu câteva afirmați: „Am o senzație stranie de neimplicare în campanie, practic din 2010 până acum am făcut politică activ. Văzând listele la partide, cahulenii sunt cam pe puține locuri… Niciodată cei din parlament să nu uite ca 4 ani de mandat se finisează și apoi iar trebuie să mergi la măria ta- Alegătorul” a punctat Sergiu Drangoi. 

Acest articol este produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a 5 autorități publice locale din raionul Cahul”, implementat de A.O. „Cahul 2030” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Articole similare