piatasud.md

40 Echipamente noi biometrice pentru îmbunătățirea serviciilor consulare ale Republicii Moldova

40 Echipamente noi biometrice pentru îmbunătățirea serviciilor consulare ale Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în parteneriat cu Agenția Servicii Publice (ASP), a recepționat 40 de echipamente moderne pentru prelevarea datelor biometrice, destinate misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova.

Noile documente vor include semnătura electronică calificată, facilitând accesul online la serviciile publice.

„Modernizarea și digitalizarea serviciilor consulare reprezintă o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Externe. Prin dotarea oficiilor consulare cu echipamente moderne și extinderea rețelei consulare, ne asigurăm că cetățenii moldoveni din diaspora beneficiază de servicii rapide, eficiente și accesibile. Noile stații grafice și soluțiile digitale implementate vor reduce semnificativ timpul de procesare a documentelor și vor facilita accesul la servicii publice esențiale, indiferent de locul în care se află cetățenii noștri.” – a declarat Mihai Mîțu, secretarul general al MAE.

„Această modernizare este rezultatul efortului comun al Agenției Servicii Publice și Ministerului Afacerilor Externe. Activitatea face parte din procesul de digitalizare și eficientizare a serviciilor publice, aducând beneficii semnificative cetățenilor moldoveni din diaspora, prin reducerea timpului de așteptare pentru documentele solicitate. Începând cu 31 martie 2025, cetățenii moldoveni din străinătate vor putea solicita noua carte de identitate electronică, care respectă standardele Uniunii Europene. Cu acest document, vor putea accesa online serviciile publice, inclusiv cele oferite de ASP, fără a fi necesar să se deplaseze la ghișee.” – a declarat Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice.

Avantajele noilor stații grafice includ:

  • Proces mai rapid și eficient – Echipamentele moderne vor permite preluarea rapidă a datelor biometrice (amprente, fotografii, semnături electronice) necesare pentru eliberarea pașapoartelor și cărților de identitate electronice.
  • Tehnologie de ultimă generație – Fiecare stație grafică este dotată cu camere foto de înaltă rezoluție, cititoare de amprente performante și un sistem de semnătură electronică, toate conectate la sistemul informațional al ASP.
  • Digitalizare și accesibilitate – Întregul proces de solicitare și eliberare a actelor de identitate va fi digitalizat, reducând timpul de așteptare și oferind servicii mai sigure și mai moderne.

În paralel, MAE implementează măsuri pentru suplimentarea personalului consular, relocarea unor secții consulare și extinderea rețelei consulare în regiunile cu comunități mari de moldoveni (precum SUA). De asemenea, digitalizarea serviciilor consulare include integrarea platformelor MPower, MDelivery, Web Officiu ASP și instalarea terminalelor MPay, facilitând accesul rapid și eficient la servicii.

ziuadeazi.md