Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea Concursului republican „Tânărul cercetător”, destinat elevilor minorităților etnice din instituțiile de învățământ general. Concursul este la a doua ediție și este orientat spre promovarea limbilor materne ale acestora și consolidarea dialogului intercultural.
Tema ediției din acest an este „35 de ani de independență a Republicii Moldova: împreună creăm istoria țării noastre”.
Elevii sunt invitați să elaboreze eseuri în limba maternă, în care să reflecte parcursul Republicii Moldova spre independență, istoria familiei și a comunității lor, schimbările care au avut loc în localitatea de baștină, contribuția diferitor grupuri etnice la dezvoltarea țării, păstrarea limbii materne, a tradițiilor și patrimoniului cultural, precum și asupra modului în care văd viitorul țării.
Fiecare participant poate concura în cadrul unei singure secțiuni entice din cele patru propuse în concurs, corespunzător limbilor minorităților etnice care se studiază în școlile din Republica Moldova.
Concursul se va desfășura în două etape:
- în etapa locală, instituțiile de învățământ vor evalua lucrările prezentate de elevi și vor transmite cele mai bune eseuri, împreună cu documentele de participare, către Comitetul etnic de organizare corespunzător.
- în etapa republicană, eseurile elevilor vor fi examinate în cadrul secțiunilor etnice, iar autorii celor mai bune lucrări vor participa la proba orală.
În cadrul etapei republicane vor activa următoarele secțiuni/Comitete etnice de organizare:
- limba ucraineană: coordonator Diana Ignatenco, tel. 067113911, e-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - limba bulgară: coordonator Donka Nikolova, tel. 076885834, e-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - limba rusă: coordonator Valentina Țîbuliscaia, tel. 079436155, e-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - limba găgăuză: coordonator Maria Uzun, tel. 068500727, e-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. - secțiunea multilingvă, destinată limbilor altor minorități etnice din Republica Moldova: coordonator Maria Uzun, tel. 068500727, e-mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Perioada de desfășurare a concursului:
- 1-16 octombrie - selecția eseurilor la nivelul instituțiilor de învățământ;
- 19-27 octombrie - evaluarea lucrărilor de către juriile Comitetelor etnice;
- 28-31 octombrie - desfășurarea probei orale, în cadrul căruia vor fi prezentate cele mai bune lucrări.
Rezultatele Concursului vor fi anunțate la 10 noiembrie 2026, pe pagina oficială a Ministerului Educației și Cercetării. Câștigătorii concursului vor fi premiați în cadrul unui eveniment public, care va avea loc pe 21 februarie 2027, de Ziua Internațională a Limbii Materne.
Cerințele privind participarea, redactarea și volumul lucrărilor, calendarul complet al concursului, precum și documentele necesare pentru înscriere pot fi consultate aici.