A început sezonul ciupercilor sălbatice. Ce riscuri trebuie să cunoască consumatorii

A început sezonul ciupercilor sălbatice. Ce riscuri trebuie să cunoască consumatorii

Odată cu începutul sezonului de recoltare a ciupercilor sălbatice, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează populația asupra riscurilor asociate consumului de ciuperci din flora spontană, dar și procurării acestora din locuri neautorizate.

Potrivit ANSA, una dintre principalele probleme este confundarea speciilor comestibile cu cele otrăvitoare. Unele ciuperci toxice pot avea un aspect asemănător celor comestibile, iar identificarea lor corectă necesită cunoștințe specializate. Aspectul ciupercii nu reprezintă o garanție că aceasta este sigură pentru consum.

Autoritatea atrage atenția și asupra comerțului neautorizat. Ciupercile vândute pe marginea drumurilor, în intersecții sau în alte spații neamenajate nu oferă garanția verificării și respectării cerințelor de siguranță alimentară.

Totodată, ANSA precizează că toxinele din ciupercile otrăvitoare nu sunt eliminate în mod garantat prin metode obișnuite de preparare, precum fierberea, prăjirea, congelarea, murarea sau adăugarea oțetului.

Instituția avertizează și asupra unor metode populare de identificare a ciupercilor toxice. Schimbarea culorii usturoiului, cepei sau obiectelor din argint în timpul fierberii nu reprezintă o metodă științifică pentru determinarea toxicității.

Un alt risc îl reprezintă contaminarea din mediul înconjurător. Ciupercile pot acumula metale grele și alte substanțe poluante, motiv pentru care ANSA recomandă evitarea recoltării acestora din apropierea drumurilor intens circulate, căilor ferate, zonelor industriale, depozitelor de deșeuri și altor surse de poluare.

De asemenea, conservarea ciupercilor în condiții casnice, prin ermetizare, poate prezenta riscuri pentru sănătate, inclusiv de botulism, dacă nu sunt respectate condițiile corespunzătoare de preparare și conservare.

Recomandările ANSA pentru consumatori:

  • cumpărați ciuperci doar din locuri autorizate, precum magazine, supermarketuri și piețe agroalimentare înregistrate;
  • evitați procurarea ciupercilor de la comercianți ambulanți sau de pe marginea drumurilor;
  • nu consumați ciuperci culese din zone cu potențial de poluare;
  • nu consumați ciuperci crude și respectați recomandările privind prepararea și păstrarea acestora;
  • acordați o atenție deosebită copiilor, pentru care consumul ciupercilor sălbatice este nerecomandat;
  • respectați condițiile de păstrare indicate pentru ciupercile proaspete și preparatele pe bază de ciuperci.

În cazul apariției unor simptome sau stări neobișnuite după consumul de ciuperci, ANSA recomandă apelarea imediată a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Autoritatea recomandă populației să trateze cu responsabilitate consumul de ciuperci sălbatice și să opteze pentru produse comercializate în condiții legale și controlate.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru