Aproximativ 5.000 de apartamente din 27 de blocuri locative construite ilegal există în prezent în Republica Moldova, iar autoritățile încearcă să identifice soluții pentru familiile care au cumpărat aceste locuințe cu bună-credință. Declarațiile au fost făcute de ministrul în exercițiu al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
Potrivit oficialului, numărul blocurilor construite ilegal nu s-a modificat din anul 2021, rămânând la 27. Ministerul Infrastructurii a efectuat un audit al acestor imobile și a constituit o comisie comună împreună cu Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST), care analizează situația fiecărei clădiri și caută soluții pentru proprietarii afectați.
„Am făcut o inventariere, un audit al acestor blocuri. Avem aproximativ 5.000 de apartamente. Căutăm soluții pentru acele blocuri și pentru acele familii care au achiziționat locuințe”, a declarat Vladimir Bolea.
Ministrul a explicat că fiecare dintre aceste construcții trebuie să treacă prin expertize tehnice complexe pentru a se stabili dacă sunt sigure pentru locuire. Aceste evaluări sunt costisitoare, însă indispensabile pentru verificarea respectării normelor de construcție.
Totodată, oficialul a reiterat că ridicarea unei construcții fără autorizațiile necesare reprezintă o infracțiune.
„O construcție ilegală este o infracțiune. Toți cetățenii trebuie să țină minte acest lucru”, a subliniat ministrul.
În acest context, Ministerul Infrastructurii a inclus în proiectul noului Cod al urbanismului și construcțiilor, aflat în etapa a doua de avizare înainte de a fi transmis Parlamentului, prevederi care califică în mod expres construcțiile ilegale și neautorizate drept infracțiuni.
Vladimir Bolea a avertizat că multe dintre blocurile construite ilegal nu au fost recepționate oficial și nu există garanții că lucrările au respectat standardele tehnice.
„Niciun inginer nu a verificat instalațiile electrice, modul în care au fost construite, dacă au fost respectate normele sau cine a proiectat și executat lucrările. Asta înseamnă lipsă totală de siguranță”, a declarat ministrul.
Autoritățile urmează să stabilească măsurile care pot fi aplicate pentru fiecare caz în parte, astfel încât să fie protejate atât siguranța locatarilor, cât și drepturile persoanelor care au achiziționat locuințele fără a cunoaște că acestea au fost construite ilegal.