Săptămâna începe cu ieftiniri la carburanți. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat pentru marți o ieftinire de 31 de bani pe litru atât pentru benzina cu cifra octanică 95, cât și pentru motorina standard, transmite IPN.
Prin urmare, litrul de benzină COR 95 va fi comercializat la pompă la prețul de 30,21 lei, iar cel de motorină standard – 35,42 de lei. De la sfârșitul lunii septembrie, benzina s-a ieftinit cu peste patru lei pe litru, iar motorina cu mai mult de un leu.
În același timp, pe piețele internaționale, cotațiile petrolului sunt în scădere. Petrolul Brent a coborât cu aproximativ 0,91%, ajungând la 97,48 de dolari pentru un baril, în timp ce țițeiul american West Texas Intermediate s-a ieftinit cu 0,5%, până la 90,37 de dolari.