Conducerea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a avut miercuri, 22 ianuarie, o întrevedere cu reprezentanții Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin din cadrul Departamentului Consultativ Specializat Integrat al Institutului Mamei și Copilului.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte privind accesul femeilor la servicii de prevenire, depistare și tratament al cancerului de col uterin, monitorizarea investigațiilor pentru depistarea maladiei respective, contractarea și raportarea acestor servicii etc.
Șefa Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, Diana Valuță, a menționat necesitatea îmbunătățirii mecanismului de evaluare a serviciilor de colposcopie prin intermediul sistemelor informaționale. De asemenea, ea a precizat că în ultimii ani s-a triplat accesul la aceste servicii grație deschiderii a nouă birouri de colposcopie și ar fi posibilă asigurarea unui acces mai bun la tratament prin subcontractarea serviciilor birourilor respective de către instituțiile medicale din raioanele în care nu există astfel de unități.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a spus că, începând cu anul curent, plata pentru serviciile paraclinice se efectuează per serviciu, iar astfel compania va asigura o mai bună monitorizare a serviciilor prestate de laboratoarele contractate.
„Pentru a spori accesul femeilor la servicii de colposcopie, vom iniția aplicarea programării la acestea într-un sistem informațional, astfel încât persoana să aibă posibilitatea să-și aleagă prestatorul”, a specificat directorul general al CNAM.
De asemenea, în contextul Săptămânii europene de prevenire a cancerului de col uterin, CNAM se alătură mesajelor autorităților către populație de a acorda o atenție sporită cauzelor și metodelor de prevenire a acestei maladii. Amintim că, în țara noastră, serviciile de prevenire, diagnosticare şi tratament al cancerului de col uterin sunt acoperite financiar din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.