Consiliul Concurenței a sancționat patru întreprinderi pentru trucarea ofertelor în cadrul a aproximativ 60 de proceduri de achiziții publice. Investigația a vizat perioada 2018-2020, iar companiile sancționate sunt „APS Service Grup” SRL, „Moncomtex” SRL, „Sud-Terra” SRL și „Zagorlar” SRL.
Întreprinderile menționate activează în sectorul construcțiilor, având ca obiect principal de activitate execuția lucrărilor de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. De asemenea, acestea prestează servicii în domeniul infrastructurii rutiere, inclusiv reparația drumurilor și trotuarelor, precum și alte tipuri de lucrări specifice sectorului construcțiilor.
Investigația desfășurată de Consiliul Concurenței a relevat că întreprinderile implicate au transmis unei singure persoane informații referitoare la ofertele pe care urmau să le depună în cadrul procedurilor de achiziții publice. Această persoană, conducătoare a uneia dintre companii, a întocmit documentele de participare în numele tuturor, facilitând astfel coordonarea ofertelor.
Un astfel de schimb de informații între concurenți și implicarea unei singure persoane în pregătirea documentației au eliminat orice incertitudine privind acțiunile participanților la procedurile de achiziții publice, ceea ce constituie o încălcare gravă a legislației în domeniul concurenței. O astfel de practică se încadrează în categoria cartelurilor dure, considerate printre cele mai grave restricționări ale concurenței, întrucât afectează direct mecanismele pieței și desfășurarea corectă a procedurilor de achiziție publică.
Aceste acțiuni reprezintă încălcări ale articolului 5 din Legea concurenței, care interzice acordurile sau practicile concertate ce afectează concurența pe piață. Prin urmare, Consiliul Concurenței a sancționat cele patru întreprinderi cu amenzi în valoare totală de aproximativ 4,7 milioane de lei.
Decizia completă va fi publicată după eliminarea informațiilor confidențiale pe pagina oficială a Consiliului Concurenței: www.competition.md.