Fără taxe pentru semințele moldovenești de floarea-soarelui exportate în Turcia

Fără taxe pentru semințele moldovenești de floarea-soarelui exportate în Turcia
imagine simbol

O nouă decizie a Guvernului turc privind regimul de import al semințelor de floarea-soarelui ar putea consolida poziția Republicii Moldova pe una dintre cele mai importante piețe de desfacere pentru produsele sale agricole. În perioada 12 ianuarie – 31 mai 2026, Turcia va permite importul a până la 1 milion de tone de semințe de floarea-soarelui fără taxe vamale, în sprijinul industriei locale de procesare afectate de un sezon agricol dificil.

Totodată, autoritățile de la Ankara au anunțat că vor admite și importul a 400.000 de tone de ulei brut de floarea-soarelui, cu un tarif vamal preferențial de 20%, potrivit agrotv.md.

Asociația exportatorilor de cereale „Agrocereale” a salutat decizia Turciei, menționând că aceasta deschide noi perspective pentru exporturile moldovenești. În anul 2024, Republica Moldova a exportat în Turcia semințe de floarea-soarelui în valoare de 69 de milioane de dolari, reprezentând aproximativ 45% din totalul exporturilor agricole către această țară.

Anunțuri de pe piatasud.md

Moldova beneficiază deja de un regim preferențial în comerțul cu Turcia, stabilit prin Acordul de comerț liber semnat în 2014 și intrat în vigoare în 2016. În baza acestuia, semințele de floarea-soarelui pot fi exportate cu un tarif vamal de 10%, în limita cotelor convenite – un avantaj competitiv în fața altor furnizori, precum Uniunea Europeană, unde taxele pot atinge 20%.

Noua politică comercială a Turciei reflectă dorința autorităților de la Ankara de a sprijini simultan fermierii locali și procesatorii, prin diversificarea surselor de materie primă. În acest context, menținerea și valorificarea tratamentului preferențial oferit Moldovei devine crucială pentru susținerea exporturilor agricole, în special a semințelor de floarea-soarelui – un produs strategic în comerțul bilateral moldo-turc.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru