Republica Moldova va înregistra în această seară, 4 august, un deficit estimat de energie electrică în intervalul orar 21:00–23:00, pe fondul consumului ridicat provocat de valul de caniculă și al dificultăților de aprovizionare de pe piața regională. Autoritățile îndeamnă populația și agenții economici să reducă voluntar consumul de energie pentru a diminua presiunea asupra sistemului electroenergetic.
Potrivit autorităților, în intervalul 21:00–22:00 este prognozat un deficit comercial de aproximativ 74 MWh, iar între 22:00–23:00 deficitul estimat este de 56 MWh.
Creșterea consumului de energie electrică este determinată de temperaturile ridicate înregistrate în întreaga regiune. În același timp, producția de energie este afectată de condițiile meteorologice, inclusiv de debitul foarte scăzut al Dunării, care reduce capacitatea unor centrale electrice de a funcționa la parametri normali, deoarece apa este necesară pentru răcirea instalațiilor.
Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde într-o anumită măsură de importuri. În aceste condiții, deficitul înregistrat la nivel regional influențează și volumele de energie care pot fi procurate de țara noastră.
Autoritățile precizează că, până la închiderea piețelor de energie, împreună cu operatorii sistemului au întreprins toate măsurile posibile pentru achiziționarea energiei necesare. Pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic, Moldelectrica va utiliza mecanismele de energie de avarie.
În același timp, cetățenii sunt îndemnați să contribuie la reducerea consumului în intervalul critic 21:00–23:00, prin:
- stingerea luminilor și a aparatelor electrice care nu sunt utilizate;
- amânarea folosirii mașinilor de spălat, uscătoarelor, cuptoarelor electrice și a altor electrocasnice cu consum ridicat;
- limitarea utilizării aparatelor de aer condiționat la strictul necesar;
- evitarea utilizării ascensoarelor, dacă este posibil.
Autoritățile recomandă, de asemenea, ca populația să se pregătească pentru eventuale întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică, prin încărcarea telefoanelor mobile, pregătirea unor surse alternative de iluminat și evitarea utilizării echipamentelor electrice în condiții de risc.
Totodată, este reamintit că, prin decizia Comisiei Naționale de Management al Crizelor din 3 august 2026, au fost instituite măsuri de reducere a consumului de energie electrică pentru instituțiile publice, spațiile comerciale, întreprinderile cu consum energetic ridicat, operatorii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, autoritățile publice centrale și locale, precum și administratorii blocurilor locative și ai clădirilor dotate cu ascensoare.
Autoritățile dau asigurări că serviciile esențiale vor continua să funcționeze în regim normal. Instituțiile medicale, serviciile de urgență și infrastructura critică beneficiază de măsurile necesare pentru asigurarea continuității activității.
Responsabilii din domeniul energetic afirmă că monitorizează permanent evoluția situației și vor continua să întreprindă toate măsurile necesare pentru reducerea impactului asupra consumatorilor, subliniind că fiecare kilowatt-oră economisit contribuie la menținerea stabilității sistemului electroenergetic național.