Tânăr urcat pe balustrada escalatorului unui mall din Chișinău pentru a face un video pe Tik-tok a căzut în gol

Tânăr urcat pe balustrada escalatorului unui mall din Chișinău pentru a face un video pe Tik-tok a căzut în gol

Un tânăr de 22 de ani a ajuns la spital după ce a căzut de la înălțime într-un mall din Chișinău. Din spusele prietenilor, acesta a vrut să facă un filmuleț pentru Tik-Tok, a urcat pe balustrada escalatorului, s-a dezechilibrat și a căzut.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că incidentul a fost sesizat în această după-amiază, la mallul din strada Arborilor. Tânărul era însoțit de prieteni. Urcat pe balustrada escalatorului, s-a dezechilibrat și a căzut de la o înălțime de aproximativ șapte metri.

Băiatul a fost preluat de o ambulanță și dus la Institutul de Medicină Urgentă. Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al instituției, Dorina Arsene, a menționat că tânărul este în stare gravă, în prezent aflându-se în sala de operație.

Sursa: ipn.md

Articole similare