Un agricultor din Cahul a instalat un sistem de irigare, cu sprijinul UE
Petru Mihov este un antreprenor care cultivă viță-de-vie de mai bine de 20 de ani și totodată este fondatorul afacerii „Terra Vitis” din satul Burlacu, raionul Cahul.
Afacerea pe care o gestionează are aproape două mii de hectare și peste 130 de soiuri atât de struguri autohtoni, cât și din alte colțuri ale lumii, precum SUA, Ucraina, Turcia, Italia.
Din necesitatea de a-și proteja afacerea de efectele schimbării climatice, Petru Mihov a apelat la programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF, prin intermediul căruia a reușit să-și instaleze o stație de pompare a apei și un sistem de irigare în valoare de 29.500 de euro.
Acum, afacerea agricolă a lui Petru Mihov este și mai rezilientă la factorii climatici precum seceta sau înghețurile. European Union in the Republic of MoldovaUnde inima ta bate – Regiunea CahulUNDP Moldova