Un bărbat din Găvănoasa a fost readus la viață de medicii de pe ambulanță
În această sâmbătă, la ora 09:37 un bărbat a solicitat personal intervenția ambulanței acuzând dispnee, amețeli și slăbiciune generală. Peste 6 minute, echipa PAMU Găvănoasa din cadrul SAMU Cahul a ajuns la domiciliul pacientului, care deja era în stare critică.
În timpul acordării asistenței medicale urgente, bărbatul de 47 ani brusc a pierdut cunoștința, a devenit areactiv și au apărut convulsiile tonico-clonice. La ora 10:03 s-a constatat moartea subită cardiacă. Prompt membrii echipei AMU au inițiat măsurile de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, care s-au soldat cu succes la ora 10:25 prin restabilirea respirației și ritmului cardiac.
Ulterior, echipa AMU a transportat asistat pacientul cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali și transmis specialiștilor din cadrul Unității de Primiri Urgente a IMSP Spitalul Raional Cahul.
Menționăm că echipa PAMU Găvănoasa din cadrul SAMU Cahul a fost formată din Felcer – Iacov Crasnoșcioc, infirmier – Nichita Popov, conducător autoambulanță – Nicolae Lupan.