Un bărbat din Hîncești a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA, fiind bănuit de pretinderea a 2400 de euro pentru perfectarea a două permise de conducere | VIDEO
Ofițerii CNA au reținut, cu puțin timp în urmă, un bărbat din Hîncești, bănuit de trafic de influență. Operațiunea a avut loc pe teritoriul Gării de Sud din capitală, iar persoana urmează a fi plasată în izolator pentru 72 de ore.
Potrivit materialelor cauzei, bărbatul ar fi pretins de la două persoane câte 1200 de euro, susținând că ar avea influență asupra unor angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „INTEHAGRO” și că îi poate determina să le perfecteze permise de conducere pentru tractor.
Pentru documentarea cazului a fost inițiată o cauză penală în temeiul art. 326 al Codului penal – traficul de influență, iar astăzi, în urma reținerii în flagrant și percheziției corporale, de la bănuit au fost ridicate mijloace bănești în sumă de 1200 de euro, transmise sub controlul CNA.
În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Precizăm că persoana nu este la prima abatere de la lege, aceasta fiind cercetată penal și condamnată pentru comiterea diferitor infracțiuni.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată