Accident la Comrat: Un șofer în stare de ebrietate a tamponat o mașină parcată
Aseară, în jurul orei 23:00, a avut loc un accident rutier în mun. Comrat, în care un șofer aflat în stare de ebrietate a tamponat un automobil de model Mercedes Sprinter parcat pe acostament.
Incidentul a fost observat de angajații Inspectoratului General de Carabinieri, care au solicitat intervenția unui echipaj de poliție.
În urma testării, s-a constatat că șoferul avea o concentrație de 0,47 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Vehiculul implicat în accident a fost evacuat la parcarea specială, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.